„Îmbrăcăm Târgoviștea”, vino și donează!

Iniţiativa proiectului vine din partea grupului Seara de Carte Târgovişte, reprezentat de Roxana Eremia, fiind un proiect afiliat Asociaţiei ”Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea  României”, având drept scop promovarea culturii şi educaţiei în rândul comunităţii locale.   Proiectul de faţă vine cu îmbunătăţiri pentru situaţia materială a unui număr de persoane nevoiaşe din oraşul Târgovişte şi cu responsabilizarea comunităţii locale, prin implicarea în acţiuni caritabile.

Scopul proiectului este de a veni în sprijinul persoanelor defavorizate din comunitatea locală a oraşului Târgovişte, iar grupul țintă sunt persoanele defavorizate ale oraşului Târgovişte. El se va desfășura până pe 12 august, timp în care la Aula Universității de pe Centrul Vechi dâmbovițenii sunt așteptați să doneze haine pentru nevoiași.

Intervalul orar de colectare este 8-18, de luni  până vineri. Oricine poate veni cu donaţii, cerinţa minimă obligatorie fiind ca lucrurile să fie  în stare bună de purtare şi utilizare şi curate, igienizate.

Asociaţiile şi organizaţiile partenere se vor ocupa de alocarea cazurilor sociale pentru
distribuirea donaţiilor strânse.Voluntarii Rotaract şi ITMR, împreună cu voluntarii asociaţiilor şi organizaţiilor partenere, se  vor ocupa de împachetarea donaţiilor, în funcţie de nevoile cazurilor. De asemenea, sarcina voluntarilor va fi de a înmâna pachetele persoanelor defavorizate.

Citește și:  CULTURA DE SÂMBĂTĂ ÎN… VACANȚĂ – IOAN VIȘTEA: MARȚI – CONTRAPUNCT vistea-600x400

Citește și:  AMENZI DE PESTE 97.000 DE LEI, APLICATE DE POLIȚIȘTI, ÎN WEEKEND 

amenzi_politie_pietoni

Citește și:  TURNEU DE TABLE LA TÂRGOVIŞTE, ÎN PIAŢA MIHAI VITEAZUL turneu table targoviste


Valeriana heidelbergcement
Paleologu
Iohanis

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro