ortooxacell kiss2022.gif Flax

(FOTO) Un altfel de mărţişor pentru beneficiarele Centrului de Asistenţă Socială Pucioasa

   Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa  le-au oferit astăzi un mărţişor de neuitat beneficiarelor Centrului de Asistenţă Socială din Pucioasa. Doamnele au fost coafate de cursanţii AJOFM, care şi-au pus, astfel, în valoare cunoştinţele dobândite.

“Sunt precum părinţii şi bunicii noştri. Am venit cu grupa de coafor, cei care sunt la aceste cursuri începând cu luna octombrie, iar la sfârşitul lunii martie au examen. Au dobândit în această perioadă atât competenţe teoretice, cât şi practice şi, încă din prima zi, dacă îşi vor deschide un salon de înfrumuseţare, vor şti ce au de făcut”, a declarat Constanţa Anghel, dirctorul AJOFM Dâmboviţa.

“în momentul de faţă avem aici 58 de beneficiari, dintre care 35 sunt femei. Pentru acestea, am organizat astăzi această activitate, oferindu-le un mărţişor şi o surpriză frumoasă: au fost coafate, aranjate“, a adăugat Cerasela Gurgu, purtător de cuvânt al DGASPC Dâmboviţa.

Cursul de coafor se află pe primul loc în topul solicitărilor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, iar două din cele 18 cursuri derulate de AJOFM Dâmboviţa, la acest moment, sunt în meseria de coafor.

Doamnele din Centrul de Asistenţă Socială Pucioasa au primit, însă, şi mărţişoare clasice, oferite de rerprezentantele AJOFM Dâmboviţa, directorul Constanţa Anghel şi inspectorul AJOFM, Daniela Stanca, gest care le-a bucurat foarte mult pe beneficiare.

pucioasa 5

pucioasa 4

pucioasa 1 pucioasa 2 pucioasa 3   pucioasa 6 pucioasa 7 pucioasa 8 pucioasa 9

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media