EUROPE DIRECT Târgoviște continuă căutarea unui remediu pentru mediu

Un mediu sănătos este singura comoară pe care o putem transmite urmașilor noștri. Deși unora nu le pasă și continuă să consume resursele naturale ca și când ar fi inepuizabile, există și exemple pozitive.

Unul dintre ele îl reprezintă campania Remediu pentru mediu – Dialog verde între generații, inițiată de centrul EUROPE DIRECT Târgoviște în urmă cu 6 ani și care de fiecare dată a reușit să strângă un număr impresionant de voluntari de toate vârstele și din toate categoriile sociale. În 2014 acțiunea a avut loc în data de 1 aprilie, iar cei peste 100 de voluntari au plantat aproximativ 3.000 de puieți. Locul desfășurării activității a fost localitatea Gura Ocniţei.

Voluntarii și-au unit forțele pentru a construi sau pentru a reface spaţii verzi din mai multe zone ale localităţii, deoarece plantarea unui copac reprezintă o contribuție minoră, dar care poate face diferența pentru societatea în care trăim. S-au alăturat inițiativei lansate de către centrul de informare al Comisiei Europene elevi – voluntari de la diferite instituţii de învăţământ din judeţ, locuitori ai comunei, precum şi voluntari care lucrează în cele trei biblioteci din comună: Gura Ocniţei, Săcuieni şi Adânca, coordonaţi de inimoasele bibliotecare Steluţa Miţoi şi Alina Stanciu.

Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul SC OȚELINOX SA, care, pe lângă darurile oferite tuturor voluntarilor, a avut o echipă de voluntari ce a plantat copăcei, al Primăriei comunei Gura Ocniţei, al Direcției Silvice Târgoviște şi al Asociației Tineri pentru Europa de Mâine. Aceste instituții, împreună cu voluntarii care au plantat puieții, au asigurat succesul acțiunii.


Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:


Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro