ortooxacell kiss2022.gif Flax

Conducerea ambulanței, decapitată! Ciprian Oprescu a rămas șomer

Ciprian Oprescu, directorul Ambulanței Dâmbovița, este de aproximativ o lună șomer. Asta după ce conducerea DSP ar fi dat curs unor sesizări și ar fi analizat situația, rezultatul fiind defavorabil social democratului Oprescu. Demiterea asa din funcția de director a ambulanței nu a rămas fără valuri în partid, care au ajuns, conform surselor noastre până la Adrian Țuțuianu, care a cerut explicații despre înlăturarea omului său. Cum acesta nu mai este director, cel mai probabil argumentele conducerii DSP au fost „beton”. Printre cauzele demiterii s-ar afla și  niște sesizări ale angajaților cu privire la GPS-urile de pe ambulanțe și cotele de benzină. Odată cu Oprescu a fost demis  și directorul medical, democrat liberalul Claudiu Dumitrescu. Directorul DSP Sorin Stoica nu a putut fi contacta pentru un punct de vedere pe acest subiect, fiind plecat cu familia în vacanță. La acest moment conducerea ambulanței este asigurată interimar de doctorul Silviu Gotea, un asistent șef și managerul economic, restul posturilor fiind vacante.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media