ortooxacell kiss2022.gif Flax

„Cine n-are bătrâni să-şi cumpere!” Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice!

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, în data de 1 octombrie, ocazie care aminteşte de cât de importanţi sunt oamenii, indiferent de vârsta pe care o au aceştia.  Persoanele vârstnice trebuie considerate un lucru de preţ şi nicidecum o povară, reprezentând un stâlp important în dezvoltarea societăţii. Astăzi, o persoană din zece are peste 60 de ani, iar generațiile în vârstă se măresc mai rapid decât alte grupe de vârstă din cadrul populației. În 2050, se estimează că o persoană din cinci va avea peste 60 de ani. Populația României a scăzut cu un milion de persoane din anul 1992, iar până în anul 2020, specialiștii se așteaptă ca numărul populației să scadă cu 2 milioane de locuitori.

În Târgovişte, proverbul „Cine n-are bătrâni să-şi cumpere!” nu a rămas doar pe hârtie, vârstnicii dâmboviţeni implicându-se în proiecte, acţiuni şi activităţi alături de tineri, încercând să le împărtăşească sfaturi utile şi să-i îndrume prin puterea exemplului.  Anul acesta este „Anul solidarităţii între generaţii şi al îmbătrânirii active„ , iar Biblioteca Judeţeană I.H.Rădulescu a găzduit numeroase activităţi printre care şi „Clubul de Generaţii” , unde sunt invitaţi atât tineri cât şi persoane vârstnice pentru schimb de experienţă. În cadrul acestui club au avut loc 20 de întâlniri cu tematică diferită moderate de prof.Rodica Stănilă. Tot în cadrul „Anului European al Îmbătrânirii Active şi al Dialogului între Ţări şi Generaţii”,   10 membri Europe Direct Târgovişte, tineri şi vârstnici au mers la centrele EDIC și EDC din Cehia în această vară pentru implicare activă şi acumularea de noi experienţe.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media