ortooxacell kiss2022.gif Flax

Cât de importantă este acordarea primului ajutor? Ne mărturiseşte, din propria experienţă, un temerar al Asociaţiei Chindia

La sfârşitul săptămânii trecute, iubitorii de drumeţii montane, membri ai Asociaţiei de Turism Chindia, au participat la un curs de prim ajutor organizat de Asociaţia React, la Casa de Cultură a Sindicatelor Târgovişte, şi susţinut de către personal specializat din cadrul SMURD. Participanţii la curs au învăţat şi exersat pe manechine performante manevra Heimlich (manevra de dezobstrucţie a căilor respiratorii), resuscitarea cardio-respiratorie şi poziţia laterală de siguranţă. De asemenea, ei au fost învăţaţi cum trebuie să procedeze în cazul unor fracturi şi hipotermii, la final având ocazia de a pune întrebări referitoare la situaţii cu care s-au confruntat în drumeţiile montane. Unul dintre membrii asociaţiei, care s-au confruntat cu situaţi în care nu au ştiut să acorde primul ajutor atunci când se impunea este Mihaela Popescu (foto 1, centru, foto 2 şi 3, prima, de la stanga la dreapta), pentru care cursul de prim ajutor a însemnat foarte mult şi despre care crede că este util oricui, indiferent de profesie sau vârstă: „Nevoia de a avea cunoştinţe despre acordarea primului ajutor am simţit-o încă din anul 2006, de când am devenit membru al Asociaţiei de Turism Chindia şi am început să merg pe munte, pentru că se întâmplă accidente şi nu poţi să suni întotdeauna la Salvamont. Am fost martoră la un accident în Piatra Craiului, un munte mai dur, când unui coleg i-a căzut în cap o piatră şi i l-a spart, iar eu când am văzut atât de mult sânge m-am speriat şi nu i-am acordat primul ajutor. Altcineva, mai stăpân pe sine, a făcut asta…Cursul acesta, organizat de React, a fost doar începutul, pentru că eu vreau să ştiu mai multe. Manevrele de prim ajutor nu sunt atât de dificil de învăţat şi sunt chiar utile, pentru că este important chiar şi ceea ce faci în cele cinci minute, până ajunge ambulanţa”, spune Mihaela.

„O viata poate depinde de tine” promoveaza importanta masurilor de prim ajutor atat in ceea ce priveste accesul rapid la asistenta de specialitate, prin apelarea numarului de urgenta 112, cat si in ceea ce priveste corectitudinea realizarii manevrelor de prim ajutor pana la sosirea ambulantei. Pe www.salvez.ro toate persoanele interesate se pot inscrie la cursuri gratuite de prim ajutor.

Proiectul  O viata poate depinde de tine este realizat de catre Asociatia React si Vodafone Romania in parteneriat cu, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Ministerul Sanatatii

Asociatia REACT este o organizatie neguvernamentala, creata in 2006 pentru a veni in sprijinul actorilor societatii civile prin proiecte ample, durabile, cu impact in comunitatile vizate. Organizatia activeaza in trei domenii: sanatate publica, educatie si integrare sociala, are 5 sucursale in care lucreaza mai mult de 30 de angajati si peste 200 de voluntari. Pana in prezent, Asociatia React a obtinut 9 premii de excelenta – nationale si internationale si a contribuit la salvarea a mai mult de 120.000 de vieti omenesti. www.asociatiareact.ro.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media