ortooxacell kiss2022.gif Flax

3 Decembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilităţi

La invitația Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Târgoviște  și a Teatrului „Tony Bulandra”, 60 copii cu dizabilități vor viziona în data de 03 decembrie 2019 un spectacol dedicat lor și vor primi cadouri din partea organizatorilor.

Astăzi, 3 decembrie, este  Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități! În județul Dâmbovița această zi este marcată prin activități ce au ca obiectiv creșterea nivelului de acceptare a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, precum și susținerea drepturilor, a demnității și bunăstării persoanelor cu dizabilități.  Astfel, se dorește sensibilizarea comunității cu privire la avantajele care ar rezulta din integrarea persoanelor cu dizabilități în fiecare aspect al vieții sociale, economice și culturale. Cu această ocazie Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa aminteşte că, în județul Dâmbovița, 19.278 de persoane neinstituționalizate beneficiază de drepturile oferite de certificatul de încadrare într-un grad de handicap, din care 17.719 adulți și 1559 copii. Pentru aceste persoane se oferă servicii specializate de recuperare, reabilitare, consiliere în cadrul centrelor destinate copiilor și adulților cu dizabilități din familie.

În ceea ce privește persoanele cu dizabilități care beneficiază de măsură de protecție specială, în cadrul Complexului de Sevicii Sociale Găești, în prezent sunt 52 copii, la Complexul de Servicii Sociale Târgoviște Floare de Colț sunt 12 copii cu dizabilități, iar la Fundația Cara Bella Internațional, 21 copii. În ceea ce privește măsura de plasament familial la rudă/nerudă, 38 copii au certificat de încadrare în grad de handicap, iar în plasament la asistent maternal profesionist se află 111 copii cu dizabilități. În subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița funcționează 3 centre pentru persoane adulte cu dizabilități: Centrul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Gura Ocniței (33 beneficiari în cadrul locuințelor protejate și 20 beneficiari în cadrul centrului de zi), Centrul de Servicii Comunitare „Floarea Speranței” Pucioasa (42 beneficiari în cadrul locuințelor protejate, 9 beneficiari în cadrul centrului de criză și 20 beneficiari în centrul de zi), Centrul de Îngrijire și Asistență Pucioasa cu 51 beneficiari, iar în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița și a Primăriei Moreni, Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Țuicani-Moreni, care oferă servicii pentru 121 adulți cu dizabilități.

La invitația Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Târgoviște  și a Teatrului „Tony Bulandra”, 60 copii cu dizabilități vor viziona în data de 03 decembrie 2019 un spectacol dedicat lor și vor primi cadouri din partea organizatorilor. De asemenea, în toate centrele pentru copii sau adulți cu dizabilități se sărbătorește cu mese festive, jocuri, audiții muzicale și alte activități recreative, precum și un spectacol susținut de elevii Școlii Bezdead și Centrul Cultural Pucioasa și o excursie la care participă 43 persoane adulte cu dizabilități.

 

 

 

 

      

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media