„Târgul de cadouri și mărțișoare 2014”: Creaţiile handmade, prea sofisticate pentru târgovişteni?!

„Târgul de cadouri și mărțișoare 2014” , organizat de Primăria Târgovişte pe Platoul Prefecturii Dâmbovița, s-a deschis pe 13 februarie şi îi aşteaptă pe dâmboviţeni să aleagă cele mai frumoase cadouri pentru cei dragi până pe 8 martie.

În afară de tradiţionalele mărţişoare şi cadouri pentru îndrăgostiţi, precum animalele de pluş şi pernele roşii, la târgul de mărţişoare puteţi alege obiecte handmade, de la cercei, coliere şi bentiţe, până la papioane viu colorate.

Din păcate, comercianţii spun că târgoviştenii şi cumpărătorii, în general, nu apreciază astfel de cadouri şi preferă obiectele clasice, mari şi ieftine.

„Lucrurile handmade sunt apreciate, sunt admirate, însă, în momentul în care vine vorba de cumpărat un cadoupentru persoana iubită, majoritatea persoanelor care vizitează acest târg aleg varianta China, pentru că este mai voluminoasă, mai sclipitoare şi aşa mai departe. Mărţişoarele handmade, cadourile handmade sunt apreciate de o categorie foarte mică de oameni, însă mie, personal, îmi place să cred că în momentul în care o brăţară făcută de mine, un colier muncit câteva ore ajunge pe mâna unui om, e de preferat să ajungă pe mâna unui om care apreciază, în nici un caz pe mâna unei persoane care cumpără doar pentru că trebuie. Din păcate, zilele acestea, în cadrul târgului, vizitatorii cumpără doar pentru că trebuie, pentru că este la modă să faci cadouri de Valentine’s Day. În nici un caz pentru că simt. E problema românului. Dacă nu e mare şi strălucitor, nu are valoare. La noi, la stand, găsim lucruri mici, foarte finuţe, care au valoare sentimentală foarte mare şi am încercat anul acesta, spre deosebire de anul trecut, să avem o varietate cât mai mare de produse, de la produse ieftine, de serie, pe care şi le poate permite orice elev, până la produse mai preţioase, cu elemente swarovski, argint, care sunt dedicate persoanelor mai mature”, spune Silvia Sandu (foto 4), al cărui stand oferă un îndemn sugestiv: Îndrăzneşte Să Fii Altfel!

 Şi  Andreea Paraschiv (foto 8), mamă a doi copii, care a făcut din realizarea de obiecte handmade un hobby, este de aceeaşi părere, că lucrurile originale, lucrate manual, nu au lipici la public: „Târgovişteanul nu prea are mentalitatea asta. Deci, nu apreciază artizanatul Doamnele, trecute de o anumită vârstă, se opresc la stand, dar şi mămicile fetiţele.”. Aceasta spune că de Valentine’s Day, cel mai bine s-au vândut papioanele, pe care, spre surprinderea ei, băieţii le-au cumpărat pentru fete.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro