Să curățăm tot! Let’s do it Romania!

Distribuie:

Acțiunea Let’s do it Romania! în județul Dâmbovița este pusă în practică de Centrul Europe DIrect Târgoviște ce aparține de Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu. Voluntarii care activează în cadrul instituţiei menţionate, sprijiniţi de Primăria Municipiului Târgovişte şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, îşi vor aduce contribuţia la activitatea de ecologizare, în calitate de partener al Asociaţiei Viitorul in Zori, reprezentant legal la nivel naţional al Let’s do it Romania!

Cei care vor să paticipe la această acțiune devenită deja tradiție pentru țara noastră, pentru că a ajuns la cea de-a patra ediție, trebuie să știe că în Târgoviște punctul de întâlnire este stabilit pe platoul din faţa Consiliului Judeţean Dâmboviţa la ora 8.00. Echipele de voluntari se vor deplasa în zonele limitrofe ale Târgoviștei cum ar fi pădurea de la Priseaca, zona Mănăstirea Dealu, zona de la ieșirea din oraș dinspre Romlux s.a.

”Sperăm că astfel de acţiuni vor continua, iar cetăţenii vor fi sensibilizaţi pentru ca deşeurile să fie depozitate în locuri special amenajate.” a declarat managerul ED Târgoviște, Vlăduț Andreescu.

Cei care vor să participe se pot înscrie la Centrul Europe Direct până la orele 16, astăzi, dar dacă nu reușesc să se înscrie oficial pot participa oricum. ”Important este să fie la ora 8.00 pe Platoul Prefecturii pentru că atunci definitivăm echipele. Oricine este binevenit la o astfel de acțiune” a continuat Vlăduț Andreescu.

Pentru a putea participa la această strângere de gunoaie trebuie să fiți echipați corespunzător. Astfel, voluntarii trebuie să aibă îmbrăcăminte adecvată acestui tip de activitate (i.e. ţinută sport, preferabil pantaloni lungi), încălţămintea trebuie să protejeze piciorul (spini, ţepi, teren accidentat, pietre) şi să fie comodă, permiţând o activitate susţinută timp de 6 ore. Este interzisă orice fel de încălţăminte cu toc, sandale sau şlapi de plajă.

Sugerăm accesorii (cercei, brăţări, lănţişoare) cât mai simple sau chiar evitarea lor; precum și folosirea unor ghiozdane/rucsacuri uşoare, cu strictul necesar: apă, mâncare, ciocolată, bomboane sau alte alimente care să ofere energie, obiecte igienice; Activitatea va fi considerabil îngreunată de un ghiozdan prea încărcat sau de obiecte care nu permit folosirea ambelor mâini.

Let’s do it Târgoviște!

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro