Astăzi începe Padina Fest 2013. Vezi programul acestei ediţii!
Timp de 5 zile, 31 iulie-4 august, participanţii vor escalada munţii, se vor întrece în diverse jocuri şi concursuri, vor asista la concerte, programul activităţilor începând dimineaţa şi terminându-se nopatea târziu.
Padina Fest și este un eveniment complex, născut din dragoste faţă de natură şi gândit astfel încât să ofere tuturor participanților activități diverse și distracție fără a periclita cadrul natural. Astfel promovarea zonei turistice, ecoturismul la mare altitudine, ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural precum și ridicarea gradului de educare montană în rândul participanților sunt cap de listă în ceea ce privește obiectivele acestui festival.
În cadrul festivalului are loc a treia ediţie a a maratonului MTB, Maratonul Bucegilor, un maraton tipic de MTB cross country, într-un cadru spectaculos, la altitudine de până la 2000 metri. El se adresează în special iubitorilor de mountain bike amatori, bărbaţi şi femei, indiferent de profesie sau vârstă, dar iubitori ai mersului pe bicicletă, ai sportului şi mişcării în aer liber.
Iată programul ediţiei 2013 a Padina Fest:
Miercuri – intrare gratuită
9.00 – Deschidere porti festival
11.00 – 19.00 – Activități de alpinism: tiroliană, rapel, cățărare la stâncă și panou, megatiroliană, atelier istoria armelor,
– Padina Challenge – cursă cu obstacole
– Adventure Park
– Jocuri și concursuri cu premii
– Închirieri biciclete
19.00 – Concert Camera 101, An Theos, Lights Out
Toată ziua: vânzare bilete, înscrieri Direcția Omu și Maratonul Bucegilor, terase Zen, hamace, cort mâncare și băutură, bună dispoziție.
Joi
9.00 – Deschidere porti festival
11.00 – 19.00 – Activități de alpinism: tiroliană, rapel, cățărare la stâncă și panou, megatiroliană, atelier istoria armelor,
– Padina Challenge – cursă cu obstacole
– Adventure Park
– Jocuri și concursuri cu premii
– Închirieri biciclete
19.00 – Piesa de teatru “Te iubesc, te iubesc” adusă de compania de teatru Daya și în regia lui Cris Simion
20.00 – Concert Get Beget, Ad Hoc, Domino
Toată ziua: vânzare bilete, înscrieri Direcția Omu și Maratonul Bucegilor, terase Zen, hamace, cort mâncare și băutură, bună dispoziție.
Vineri
9.00 – Deschidere porti festival
11.00 – 19.00 – Activități de alpinism: tiroliană, rapel, cățărare la stâncă și panou, megatiroliană, atelier istoria armelor,
– Padina Challenge – cursă cu obstacole
– Adventure Park
– Jocuri și concursuri cu premii
– Închirieri biciclete
19.00 – Concert Perfect Zero For Infinity, Alternosfera, Dubioza Kolektiv
Toată ziua: vânzare bilete, înscrieri Direcția Omu și Maratonul Bucegilor, terase Zen, hamace, cort mâncare și băutură, bună dispoziție.
Sâmbătă
9.00 – Deschidere porti festival
– Yoga
9.00-9.30 – Înscrieri Direcția Omu
10.30 – Sedință tehnică Direcția Omu
11.00 – Start Direcția Omu
11.00 – 19.00 – Activități de alpinism: tiroliană, rapel, cățărare la stâncă și panou, megatiroliană, atelier istoria armelor,
– Padina Challenge – cursă cu obstacole
– Adventure Park
– Jocuri și concursuri cu premii
– Închirieri biciclete
19.00 – Rehab Nation, Urma, Al Jawala, Suie Paparude
Toată ziua: vânzare bilete, Maratonul Bucegilor, terase Zen, hamace, cort mâncare și băutură, bună dispoziție.
Duminică – intrare gratuită
9.00 – Deschidere porti festival
– Yoga
9.00-9.30 – Înscrieri Maratonul Bucegilor
10.30 – Sedință tehnică Maratonul Bucegilor
11.00 – Start Maratonul Bucegilor
11.00 – 19.00 – Activități de alpinism: tiroliană, rapel, cățărare la stâncă și panou, megatiroliană, atelier istoria armelor,
– Padina Challenge – cursă cu obstacole
– Adventure Park
– Bike School – cursuri de mers pe bicicletă by Smart Atletic
– Jocuri și concursuri cu premii
– Închirieri biciclete
19.00 – Concert Music über alles – Urma & Al Jawala
Toată ziua: terase Zen, hamace, cort mâncare și băutură, bună dispoziție.
Info politica de confidentialitate