ortooxacell kiss2022.gif Flax

Valleriana dispune de un aparat ultramodern pentru afecţiunile la nivelul coloanei vertebrale. Află cum te ajută! (foto)

Aparatul este ghidat manual, de-a lungul coloanei vertebrale, evaluându-i forma şi mobilitatea prin unde ultascurte. El depistează orice afecţiune, de la vicii de postură la copii şi tineri, datorită genţilor pe care le poartă pentru a se duce la şcoală sau a poziţiei la calculator, la orice fractură la nivelul coloanei vertebrale, o herniere de disc, spondilite, spondiloze. Măsurătorile se fac în câteva posturi de bază, după cum se poate vedea în fotografii, dar şi într-o postură cu greutăţi.

Identifică problema şi dă soluţia

Pacientul nu se iradiază, acesta fiind principalul avantaj. Apoi, imaginea rezultată este tridimensională, fiind mai fidelă decât o radiografie. Aparatul este dotat cu un mic computer, unde sunt introduse datele ce urmează a fi interpretate. Rezultatele apar pe nişte grafice speciale, iar programul dă diagnosticul în funcţie de modificările existente. Mai mult, dacă există posibilitate de tratament şi de recuperare, el indică inclusiv exerciţiile care trebuie efectuate de pacient pentru corectarea leziunilor respective. 

Preţ promoţional pentru această investigaţie

Examinarea se poate face în oricare dintre cele două centre medicale Valleriana din Târgovişte, de la Baia Comunală şi de pe Calea Domnească sau, la nevoie, chiar la domiciliul pacientului, dat fiind că aparatul este portabil. Veştile bune nu se opresc aici. Preţul pentru o asemenea investigaţie este accesibil, în această perioadă practicându-se tarife promoţionale. Cei interesaţi vor scoate din buzunar 60 de lei pentru a afla dacă au probleme la coloană şi ce au de făcut pentru a le remedia.

Pentru programări sunt puse la dispoziţie numerele de telefon: 0245/222.203, 0245/222.204 – Centrul Medical Central, din B-dul Independenţei, la fosta Baie Comunală şi 0245/212.556 – Centrul Medical de Recuperare, de pe Calea Domnească, nr. 253, lângă Liceul Economic „Ion Ghica”.

    

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media