Spitalul Judeţean Târgovişte, reabilitat în proporţie de 65%. Proiectul este în întârziere

“La preluarea mandatului, Spitalul Judeţean era reabilitat în proporţie de 23%, ceea ce a determinat o prelungire a contractelor de execuţie şi finanţare. Vă reamintesc că avem corecţii financiare de 25% la contractul de execuţie, 5 procente la cel de proiectare şi 10% la cel de consultanţă. În acest moment proiectul este realizat în proporţie de 65% şi nu există restanţe faţă de constructori.” a precizat, ieri, Adrian Ţuţuianu preşedintele CJD la o acţiune organizată în incinta unităţii medicale. Conform contractului iniţial reabilitarea spitalului ar fi trebuit finalizată pe 15 august anul acesta, termen care nu poate fi respectat. “Eu vreau să închei în acest an şi avem discuţii cu constructorul în acest sens.” a precizat Ţuţuianu.

 Pentru reabilitarea spitalului judeţean au fost alocate fonduri, europene, dar şi guvernamentale şi locale. Din banii Consiliului Judeţean, 856 000 de lei,  au fost finalizate zilele trecute 2 parcări cu 300 de locuri, la care are accces, atât personalul, cât şi însoţitorii bolnavilor, dar şi căile de acces din curtea spitalului.


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro