ortooxacell kiss2022.gif Flax

PNL Nucet reclamă PSD-ul că vrea să alunge medicii de familie din localitate

 

         Partidul Național Liberal – Organizația Nucet protestează față de intenția PSD de a alunga din localitate medicii de familie, privând aproximativ 5000 de oameni de servicii medicale minime.

Până în luna martie, Dispensarul medical al comunei Nucet a fost concesionat medicilor de familie Artur Safciu și Anica Boz cu 1 euro/mp/an, în conformitate cu prevederile HG 884/2004. Prin Hotărârea nr. 17/27.03.2015 a CL Nucet , redevența a fost însă majorată de aproape 20 de ori – la 19,32 euro/mp/an – motivându-se necesitatea de a se ajunge la ”prețul pieței”. Acest ”preț al pieței” este mai mare decât în orașe precum Constanța sau Bacău, ceea ce ne îndreptățește să afirmăm că primarul comunei Nucet, Marioara Bărboiu, împreună cu consilierii PSD, nu vor ca oamenii să mai beneficieze de servicii medicale.

Menționăm faptul că dr. Artur Safciu și dr. Anica Boz au suportat integral cheltuielile pentru renovarea Dispensarului (deși aceasta era datoria Primăriei), și-au achiziționat mobilier și materiale sanitare și plătesc utilitățile.

”Este revoltător că Primăria Nucet nu a investit niciun ban în sănătate, în ultimii 25 de ani, dar acum cere redevențe nereale și nejustificate, doar – doar îi va alunga pe medicii de familie din comună. Sunt oameni în vârstă și bolnavi, copii și persoane cu handicap care vor avea cel mai mult de suferit. Primarul trebuie să creeze condiții optime pentru ca medicii de familie să-și desfășoare activitatea, nu să-i oblige să plătească sume pe care nu și le permit. Clădirea Dispensarului se află în patrimoniul privat al unității administrativ – teritoriale Nucet și trebuie să deservească în mod decent cetățenii, nu să-i lipsească de utilitatea acestuia, în cazul în care medicii de familie nu-și mai pot desfășura activitatea”, a precizat Daniela Matei, co-președinte PNL Nucet.

PNL Nucet solicită primarului Marioara Bărboiu și Consiliului Local, majoritar PSD, ca în ședința ordinară de astăzi, de la ora 17.00, să revină asupra hotărârii privind majorarea, de aproape 20 de ori, a redevențelor pentru medicii de familie și să înceteze cu presiunile asupra acestora.

Departamentul de Comunicare PNL Dâmbovița

Distribuie:

Un comentariu la „PNL Nucet reclamă PSD-ul că vrea să alunge medicii de familie din localitate”

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media