ortooxacell kiss2022.gif Flax

Ileana Dumitrescu, preşedinte AMF : “Sistemul coplăţii i-ar putea descuraja pe bătrâni şi bolnavi să se mai prezinte la medicul de familie”

Legea privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care este introdusă coplata pentru unele servicii medicale, prin intermediul unui „tichet moderator pentru sănătate”, a fost publicată în 30 noiembrie în Monitorul Oficial. De atunci au apărut o serie de nemulţumiri din partea bolnavilor, care se plâng că nu au bani nici de medicamente, iar necesitatea de a-şi plăti şi vizitele la medicul de familie, vine ca nouă povară. Astfel, dacă până acum numărul vizitelor la medic erau în scădere, odată cu introducere sistemului coplăţii ne putem aştepta la o reducere a numărului de pacienţi care se vor prezenta la control. Având în vedere faptul că serviciile acordate în situaţii de urgenţă sunt gratuite, mulţi ar fi determinaţi să se prezinte mai degraba la Urgenţă.
Ileana Dumitrescu, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie Dambovita considera ca este necesar ca oamenii sa intelega faptul ca această alternativă nu este una viabilă pentru că nu toate cazurile sunt urgenţe și dacă în urma controlului se va constata acest lucru, ei vor fi taxaţi sau trimişi tot  la medicul de familie sau cel specialist. “ Sistemul coplăţii i-ar putea descuraja pe bătrâni şi bolnavi să nu se mai prezinte la medicul de familie, însă trebuie să fie conştienți că dacă vor merge la Urgenţe și se va constata că nu este vorba de o urgență medicală, aceștia vor fi oricum taxaţi.”

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media