ortooxacell kiss2022.gif Flax

Deschiderea Centrului Medical Titu stârneşte război între taberele politice

După doar câteva zile de la reluarea activităţii medicale în fostul Spital din Titu, redeschis sub forma unui Centru Multifuncţional, obiectivul naşte vii polemici între USL şi PDL. Primul a ieşit la atac, preşedintele Colegiului Medicilor, medicul democrat liberal Jean Popescu, nemulţumit de faptul că unitatea funcţionează cu medici detaşaţi: “O serie de medici foarte ocupaţi în spital şi policlinică, pierd timp pentru 3, 4 pacienţi pe zi, în condiţiile în care norma e de 20. De ce nu angajează personal propriu? Faptul că oamenii au primit detaşare 2 luni, îi va afecta prin scăderea veniturilor cu 15%, pentru că pierd sporul de spital judeţean. O să reclame în justiţie situaţia.  Ăla nu e spital. E o minciună. E policlinică!” a declarat Jean Popescu.

Imediat o replică dură a venit din partea viceprimarului localităţii social democratul Vlad Oprea: “Cum poate să-şi permită! A ţinut lumânarea spitalului împreună cu fostul primar. E supărat că în 2 zile 110 persoane au venit să-şi facă analize gratuite? Am aflat ieri şi de ce. Din 2006, primăria a concesionat un spaţiu către Ciprosil, un laborator de analize la care Jean Popescu, este acţionar şi unde acum pierde bani. Vom analiza contractul în perioada următoare. Ştiu doar că se termină în noiembrie! Cât despre nemulţumire, am fost în fiecare zi la centru. Toată lumea e mulţumită şi noi primăria vom face efoturi să-i ajutăm cu tot ceea ce vom putea.” a precizat Vlad Oprea. Medicul neagă, însă, orice legătură cu laboratorul de la Titu: “Nu am nici o legătură. E adevărat, cabinetul meu funcţionează în sediul Ciprosil, dar la Târgovişte.  În mod normal laboratorul trebuie să se bucure, pentru că medicii vor trimite pentru analize acolo. Primăria ar trebui să le mulţumească că de atâţia ani au ţinut zona.”

Redeschiderea unităţii medicale din zona Titu a fost una dintre promisiunile electorale atât ale echipei USL pentru primărie, cât şi a celor pentru Consiliul Judeţean şi Parlament. Unul dintre cei mai dedicaţi susţinători ai cauzei a fost deputatul de Tutu, Ionuţ Săvoiu:  “Îmi doresc foarte mult ca, în viitor, să putem contribui, în viitorul ciclu de finanţare să modernizăm acest centru multifuncţional şi chiar, de ce nu, să avem un spaţiu total nou. În acest sens sunt convins că primăria va depune eforturi să depună un proiect pe fonduri europene pentru construcţia unui centru multifuncţional şi, nu în ultimul rând, aş vrea să mulţumesc tuturor celor nevăzuţi care au contribuit la o muncă de reparaţii, de mai bine de opt luni. Eu când am intrat în campania electorală, deja, se lucra la acest centru. S-a dovedit, încă o dată, că este mai greu să repari şi să îndrepţi, decât să strici şi este mai greu să repari, decât să construieşti de la zero.” declara Săvoiu la deschiderea centrului. Acesta a promis că va sprijini în continuare unitatea medicală.

 

La Titu funcţionează 8 secţii: medicină internă, obstretică-ginecologie, pediatrie, chirurgie generală, oncologie, neurologie, ORL şi ortopedie. Centrul funcţionează în subordinea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi va fi finanţat prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate cu sprijin de la Consiliul Local Titu. Spitalul din Titu fusese desfiinţat în 2011, ca urmare a unei strategii guvernamentale de reorganizare a sistemului medical. În perioada octombrie 2011 – iunie 2013, pacienţii din zona de sud a judeţului nu au beneficiat de asistenţa medicală decât în regim de urgenţă, în UPU Titu. La 1 iunie 2013 şi-a început activitatea Centrul Multifuncţional cu internare de o zi Titu.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media