ortooxacell kiss2022.gif Flax

De la 1 iulie pacienții asigurați pot solicita „oferte” medicale de la mai multe clinici private

Începând cu data de 1 iulie a.c. în sistemul de sănătate privat se vor produce schimbări majore, astfel încât și cei asigurați să poată beneficia echitabil de serviciile clinicilor private. Aceste noi reguli vor plasa sistemul sanitar privat într-un regim concurențial.

De la începutul lunii viitoare, înainte de a demara orice procedură medicală, clinicile private vor fi obligate să le prezinte clienților, în mod detaliat și cât se poate de exact, toate costurile pe care le presupune intervenția solicitată de pacient, care sunt sumele acoperite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și care este suma de bani pe care trebuie să o plătească pacientul. Această ofertă pe care clinica o face va fi valabilă timp de 5 zile, termen în care pacientul poate solicita o  ofertă similară de la mai multe clinici private, iar mai apoi să decidă pe care o alege.

Acest sistem vine în sprijinul pacienților care apelează la servicii sanitare private. Pacientul trebuie să cunoască toate detaliile legate de costuri, inclusiv cele ce privesc resursele umane implicate și trebuie să aibă posibilitatea de a alege oferta care se potrivește nevoilor sale.

Normele de acest gen vor crea o concurență între clinicile din sistemul privat, fiecare apelând la crearea de oferte cât mai avantajoase pentru posibilii pacienți.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media