ortooxacell kiss2022.gif Flax

Dâmbovița: Din motive obiective, medicii de familie nu s-au înghesuit să se înscrie în programul de vaccinare anticovid!

Puțini medici de familie din județul Dâmbovița au optat în momentul de față pentru vaccinarea anticovid în cabinetele pe care le dețin, iar explicația lor este logică! Centrele de vaccinare care există în momentul de față în județul Dâmbovița sunt numeroase și acoperă destul de bine mediul rural!

Pe de altă parte medicii de familie sunt conștienți că și vaccinarea anticovid va ajunge cât de curând o atribuție de serviciu a lor, pentru că ei sunt principalii vaccinatori ai populației, însă acest lucru nu se poate face peste noapte.

Potrivit reprezentantei medicilor de familie din județul Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu, acest tip de imunizare presupune respectarea unor condiții speciale pe care multe cabinete de medicină primară nu le pot îndeplini momentan.

,,Am înțeles că nu s-au înscris foarte mulți medici de familie, pentru că sunt multe centre de vaccinare în județul Dâmbovița. Există și acea  hartă cu centrele de vaccinare pe care ne uităm și vedem că sunt destul de multe centre de vaccinare în mediul rural, ceea ce este foarte bine. Chiar dacă nu este într-o localitate centru, există  în localitatea vecină.

Pe de altă parte, haideți să fim sinceri, pacienții care se înscriu acum, care sunt tot mai puțini decât înainte, vor vaccinurile Pfizer sau Moderna. Deocamdată promisiunea la noi a fost de Astra Zeneca și probabil că AstraZeneca va veni. Vom vedea ce va fi mai târziu, dar dacă nu este cererea pentru Astra Zeneca… nu ai ce face.

Nu în ultimul rând trebuie respectate niște clauze care sunt respectate în centrele de vaccinare, iar  multe cabinete ale medicilor de familie nu au această posibilitate. De exemplu, trebuie să ai o sală specială. Sunt cabinete doar cu o încăpere și sală de așteptare, unde vaccinezi, unde ții pacientul cele 15 minute? Înainte de vaccinare trebuie completat chestionarul și consimțământul informal…

Sunt reguli care nu pot fi îndeplinite momentan de către mulți dintre medicii de familie. De aceea este bine că sunt multe centre de vaccinare, cu toate că listele de așteptare se micșorează în loc să crească’’, a declarat președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu.

Cu toate aceste neajunsuri, reprezentanta medicilor de familie din județul Dâmbovița  nu exclude ca din toamna sau iarna acestui an vaccinarea anticovid să mute totuși în cabinetele de medicină primară, mai ales dacă imunizarea anticovid  va deveni  una  sezonieră, ca în cazul vaccinului antigripal.

Numai că în aceste condiții, medicii de familie trebuie să facă investiții, să-și îmbunătățească condițiile din cabinet, să-și extindă spațiul, lucru ușor de spus, dar greu de pus în practică atunci când nu sunt bani.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media