Boriga cere demisia directorului DSP, în cazul hepatitei din cartierul fără apă şi canalizare

Cu ameninţarea hepatitei A la intrarea în municipiul Târgovişte, autorităţile par a nu găsi o cale de comunicare. Primarul municipiului spune că toată responsabilitatea ar fi a Direcţiei de Sănătate Publică şi a solicitat public demisia directorului Sorin Stoica (foto): „Dacă directorul de la DSP, care este paraşutat politic în acea funcţie, nu este capabil să-şi rezolve problemele, să-şi dea demisia pentru ca sunt mult mai mulţi oameni mai buni decât dânsul care pot să treacă prin aceste situaţii fară să mai asistăm la aceste focare de infectie. Este un gest de demnitate să-şi de-a demisia. Şi dacă până luni această problemă nu este rezolvată am să cer eu ministrului să-l demită, pe motiv de incompetenţă.” a precizat Boriga.

Contactat telefonic, Stoica nu a dorit să intre într-un schimb de replici cu primarul  municipiului, dar a explicat situaţia din punctul de vedere al sănătăţii publice: „Din păcate, în cazul acesta numai DSP-ul a acţionat. Hepatita A este boala mâinilor murdare. Boala persistă şi se răspândeşte pentru că primăria nu a asigurat acces la apă şi canalizare locuitorilor din cartier. În contextul ploilor abundente din ultima vreme, pur şi simplu latrinele lor au ieşit în curţi şi pe străzi. Ce treabă are DSP-ul cu canalizarea?”, a declarat Stoica.


În acest moment 13 copii romi din cartierul Romlux sunt diagnosticaţi cu heatita A, forma a hepatitei care nu lasă sechele, fiind generată de condiţiile de igienă. Cartierul, aflat la periferia municipiului, nu are apă curenţă şi nu beneficiază, deocamdată, de un sistem de canalizare. “Situaţia este efectul dezinteresului primăriei faţă de condiţiile de viaţă ale categoriilor defavorizate şi în special a populaţiei de etnie romă al căror vot a fost folosit de câte ori a fost nevoie, în mod ipocrit.” a precizat pe marginea subiectului şi deputatul PSD Ionuţ Săvoiu.

La nivelul municipiului Târgovişte există mai multe comunităţi compacte de romi care trăiesc în condiţii mizere la periferia oraşului în zonele Teiş, Romlux sau Prepeleac, de unde lipsesc reţelele de utilităţi. Doar norocul a făcut ca până acum să nu izbucnească focare de infecţie.


Locuri de munca Restaurante


Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugam sa citesti politica de confidentialitate (click pe acest link) si sa bifezi casuta de mai jos daca accepti termenii si conditiile privind comentariile


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca