VALAHIA pascanu1.gif 	primordium_submeniu.gif MissTwist

Utilaj neînmatriculat, cu probleme tehnice, scăpat de sub control de două ori: un rănit și dosare penale pentru șoferi și firma de lucrări din Pietroșița

La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Fieni au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un utilaj a intrat în gardul proprietății sale.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 58 de ani, în timp ce ar fi executat lucrări în zona drumului public, ar fi condus un utilaj de compactat asfalt în comuna Pietroșița, și ar fi intrat într-un parapet de beton, posibil pe fondul unor defecțiuni tehnice ale vehiculului.

În urma impactului, nu au fost rănite persoane. Totodată, conducătorul utilajului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

De asemenea, verificările în bazele de date au indicat faptul că vehiculul respectiv nu ar fi înmatriculat în circulație, iar șoferul nu ar deține permis de conducere.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Ulterior, în jurul orei 15:30, un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Moreni, ar fi condus același vehicul și nu l-ar mai fi putut controla, posibil pe fondul aceleiași defecțiuni tehnice, moment în care ar fi sărit din acesta.

Astfel, bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Precizăm faptul că societatea comercială responsabilă de efectuarea lucrărilor în zona drumului public respectiv, deține un aviz valabil emis de polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media