TÂRGOVIȘTE: Un elev a lovit cu briceagul un coleg, în sala de clasă

Incident grav într-o clasă a Liceului „Bălașa Doamna” Târgoviște. Un băiat de clasa a VI-a a lovit cu un briceag, în picior, un coleg. Incidentul a avut loc în timpul unei pauze.  Copilul rănit a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

La data de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, în urma unei sesizări, s-au deplasat la un liceu din municipiul Targoviste, unde, din primele cercetări, au constatat că un elev de 12 ani, ar fi ranit superficial, în zona membrului inferior, cu un briceag, un alt coleg de clasă.
Se pare că evenimentul s-ar fi produs în timpul pauzei, în sala de clasă, pe fondul unui conflict spontan.
Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violente și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, fapte prevăzute de art. 193 și art. 372 din Codul Penal, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.” a precizat IPJ Dâmbovița.

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro