ortooxacell kiss2022.gif Flax

Polițist sancționat pentru „onoarea nereperată” a Serviciului Rutier al IPJ

IPJ Dâmbovița a anunțat că  a fost sancționat verbal (n.r. certat)  un ofițer care se ocupă de serviciul logistic în cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, după ce presa a publicat imagini în urmă cu o lună, imagini din sala de reexaminare auto folosită de Serviciul Rutier al IPJ Dâmbovița.  Nu este clar ce a stabilit Biroul Control Intern, condus de Dorin Simionescu, că a încălcat ofițerul din Statutul Polițiștului. Conform comunicatului: „față de ofițerul de poliție responsabil de efectuarea acestor lucrări, au fost dispuse măsuri administrativ preventive, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.” Conform unor lămuriri ulterioare a fost sanctionat în baza articolului 58., 1. care sună cam așa „Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițistului sunt: a) avertismentul” …. Nu am aflat încă ce articol a încălcat acesta.

În speță, IPJ, prin Poliția Municipiului, susține că a preluat clădirea, în administrare, de la Primăria Municipiului în 2011 și că nu poate efectua investiții fiind proprietar, dar că au fost făcute lucrări de întreținere în alte săli, cu excepția acesteia. După 7 ani, în care sala a ajuns să arate ca în imaginile de mai sus, singurul responsabil a ajuns să fie ofițerul de la logistică, ca și cum nici un ofițer superior nu ar fi știut sau văzut această sală până când a „admirat-o” în imaginile publicate de presă.  Astea cu toate că respectiva sală este și sală de ședinte a Poliției Municipiului Târgoviște, așa cum este amintit și în comunicatul instituției. IPJ mai anunță și că a început lucrări de reparații și întreținere la sala de ședințe care se vor finaliza pe 29 noiembrie.

Din informațiile noastre, deși nu apare în comunicat, ar mai fi fost sancționați/certați și alți polițiști ai Serviciului Rutier pentru că au permis candidatului să filmeze condițiile din sala de reexaminare. Sancțiunile sunt mai mult pentru „onoarea nereperată” a unei instituții care mai bine prefera să stea în condiții de ghetou, decât să facă diligențele necesare, chiar și prin intermediul presei, pentru îmbunătățirea condițiilor.

Considerăm și că anunțarea publică, după o lună, a faptului că față de un polițist „au fost dispuse măsuri administrativ preventive” (sub această pompoasă formulare fiind vorba de fapt, de o sancțiune verbală) este  de fapt un avertisment pentru ca oamenii legii să nu mai discute cu presa despre problemele din sistem.

………………………………………

Textul complet al comunicatului

COMUNICAT DE PRESĂ 

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la starea de degradare a sălii de ședințe a Poliției Municipiului Târgoviște unde a fost organizat examenul pentru redobândirea permisului de conducere și la condițiile necorespunzătoare în care își desfășoară activitatea polițiștii, Compartimentul Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

Imobilul în care își desfășoară activitatea polițiștii de la Poliția Municipiului Târgoviște și de la Serviciul Rutier, situat pe strada Gen. Ion Emanoil Florescu, nr.8, fosta Școală nr.12 Târgoviște, nu este proprietatea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în baza unui protocol încheiat în anul 2011, între Consiliul Local Municipal Târgoviște și I.P.J Dâmbovița, fiind constituit un drept de administrare pentru o perioadă de 10 ani.

Polițiștii Serviciului Rutier au efectuat, din proprie inițiativă, unele lucrări de întreținere a birourile unde își desfășoară activitatea, constând în zugrăveli interioare, înlocuire parchet, tâmplărie și mobilier pentru a-și crea condiții optime de lucru.

Serviciul Logistic nu a efectuat investiții în acest imobil întrucât nu se află în administrarea Inspectoratului, fiind realizate doar lucrări de întreținere a spațiilor în care își desfășoară activitatea lucrătorii de poliție, în regie proprie, constând în reparații la instalația electrică, la instalația sanitară, la pardoseală, la tâmplăria interioară și exterioară, compartimentări și zugrăveli interioare, însă nu și la sala de ședințe din cadrul instituției, pentru a se asigura o desfășurare normală a activităților curente.

Pentru acest motiv, față de ofițerul de poliție responsabil de efectuarea acestor lucrări, au fost dispuse măsuri administrativ preventive, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

De asemenea, a fost demarată efectuarea unor lucrări de reparații și întreținere la sala de ședințe, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor fiind 29.11.2018.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media