ortooxacell kiss2022.gif Flax

Paznic muşcat de câini în zona Zănoaga, ajutat de jandarmi şi salvamontişti

Astăzi, 11 martie a.c., în urma unui apel prin S.N.U.A.U. 112, jandarmii din cadrul Postului Montan Zănoaga împreună cu un salvamontist au intervenit în Masivul Montan Bucegi, în sprijinul unei persoane care se afla în dificultate.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani se deplasa pentru a verifica un loc de cazare din zona Zănoaga iar, la un momentdat a fost atacat de un câine în repetate rânduri. Paznicul a reuşit să se adăpostească într-o anexă la locul de cazare de unde i-a alertat pe salvatorii montani.

În urma acțiunii salvatorilor montani, bărbatului care prezenta leziuni multiple produse prin muşcare pe membrele superiore şi inferioare, precum şi în zona abdominală i s-au acordat măsuri de prim-ajutor.

Persoana rănită a fost transportată în condiţii de siguranţă până în zona Cota 1000, de unde a fost preluată de un echipaj S.M.U.R.D. de la Pucioasa şi condusă la Spitalul de boli infecţioase din Municipiul Târgovişte pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

xxx

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă  112” sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

                                                                                                   

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA

Distribuie:

Un comentariu la „Paznic muşcat de câini în zona Zănoaga, ajutat de jandarmi şi salvamontişti”

  1. Va meritati soarta cu virf si indesat …sa nu iesiti sa protestati pentru demiterea primarului criminal sa va asteptati moartea ca niste sclavi sa va omoare maidanezii pe toti .

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media