ortooxacell kiss2022.gif Flax

”Bucegi Winter Race”, una dintre cele mai dificile competiții de ski de tură, desfășurată în România

 

Agitatie mare în zona Platoului Padina din munții Bucegi în acest sfârșit de săptămână! Concurenții au luat startul la una dintre cele mai dificile  competiții de ski de tură desfășurată în România,  ”Bucegi Winter Race”.  Traseul , pe care îl au de parcurs cele 11  echipe  este lung de aproximativ 30  de kilometri și cea mai mare parte a acestuia este la o altitudine de 2000 de metri. Ajuns la cea de a doua editie,  concursul Bucegi Winter Race s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână în partea dâmbovițeană a munților Bucegi.  Concurenții împătimiți de ski , dar mai ales de munte, au venit din Brașov, Zărnești, Cluj, Argeș și Dâmbovița.  Față de prima ediție, când  stratul de zăpadă a fost foarte mic, acest lucru reprezentând un impediment pentru concurenți, anul acesta zăpada căzută în ultimele săptămâni le-a dat șansa participanților să se bucure de această competiție, dar mai ales  să ia o gură de oxigen.   Organizatorii, Asociația de Turism Chindia, spun că vor prin acest concurs să dea posibilitatea cât mai multor iubitori de munte să cunoască și zona dâmbovițeană a Munților Bucegi.  Cele 11 echipe au străbătut, contra cronometru, un traseu , în mare parte de vârf, au trecut prin cinci  puncte de control situate în Cabana Babele,  Cabana Piatra Arsă, Cota 2000, Șaua Lăptici și Saua Cocora. Primele trei echipe clasate au primit premii constând în bani și echipamente de iarnă.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media