BUCEGI: Molizi tăiați ilegal, în Parcul Natural, pentru tradiționala brânză de burduf

Luni, 01 august a.c., jandarmii montani de la Postul Peștera în cooperare cu Poliția pentru Platoul Montan Bucegi au depistat în zona împădurită din apropierea Mănăstirii Peștera, două persoane care transportau cu un atelaj hipo arbori.

Oamenii legii au intervenit pentru oprirea acestora, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei 2 bărbați cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani, au tăiat ilegal din fondul forestier, folosind un ferăstrău de mână mai mulți arbori din specia molid. Bărbații intenţionau să transporte materialul lemnos cu un atelaj hipo la o stână din Masivul Bucegi pentru a folosi coaja de pe trunchiuri la ambalarea brânzei de buduf.

Totodată, în urma discuțiilor purtate cu un reprezentatnt al ocolului silvic, a reieșit faptul că aceştia nu dețineau autorizație legală pentru tăiere de arbori.

Jandarmii montani împreună cu poliția au întocmit celor în cauză actele de sesizare, în ceea ce priveşte “tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.

Materialul lemnos a fost lăsat în custodia organului silvic pentru stabilirea regimului juridic al acestuia.

2 3 4 5 6 7

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro