ortooxacell kiss2022.gif Flax

Accident grav la Tărtășești! Două persoane au murit, iar alte patru, printre care trei copii, sunt rănite

Un accident rutier grav a avut loc, în această seară, pe DN 7 în comuna Tartașești, în care au fost implicate două autoturisme.

La locul accidentului au fost identificate 2 persoane încarcerate în unul din autoturisme și imediat s-au început operațiunile de descarcerare. În al doilea autoturism au fost identificate 5 persoane, patru copii și un adult care sunt asistatate medical de echipajele SAJ.
Cele două persoane au fost scoase de pompieri din autoturism în stare de inconștiență și au fost începute manevrele de resuscitare a transmis ISU Dâmbovița.

Din păcate, cei doi, un bărbat de 79 de ani și o femeie de 72 de ani, au decedat, iar alte patru persoane sunt ranite (un conducător auto de 34 de ani și trei minori), fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale a anunțat IPJ Dâmbovița.
Polițiștii efectuează cercetarea la fata locului, urmând sa stabilească cu exactitate cauză și împrejurările producerii accidentului rutier.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media