Un nou început în învățământul dâmbovițean

food_gabrielaistrate_506x600Conform  Notei transmisă de Ministerul Educației Naționale, Consiliul de Administrație al ISJ Dâmbovița a validat în ședință rezultatele concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar. Începând din 9 ianuarie 2017, noii directori își vor putea exercita funcția, moment din care se vor produce anumite schimbări în încadrarea școlilor, determinate de  revenirea la catedră a titularului de drept (acolo unde este cazul).

În aceste condiții, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița organizează în data de 5 ianuarie 2017 ședința publică pentru soluționarea încadrării cadrelor didactice repartizate pe catedrele rezervate, afectate de revenirea pe post a titularului. Avem speranța că vom reuși să asigurăm în totalitate nevoia de resurse umane calificate, mai ales în școlile din mediul rural, astfel încât elevii să beneficieze de o educație de calitate. Tot joi, 5 ianuarie 2017, Inspectoratul Școlar organizează prima întâlnire de lucru cu noii manageri școlari, în scopul prelucrării celor mai importante documente manageriale și al stabilirii direcțiilor de acțiune în perioada imediat următoare. Convinși că de calitatea managementului depinde calitatea învățământului,  dorim noilor directori, dar și celor care s-au validat pe funcție prin promovarea concursului, mult succes!

Prof. Gabriela Istrate

Inspector Școlar General Adjunct

ISJ Dâmbovița

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro