TÂRGOVIȘTE: A doua ediție a Festivalului  – Concurs de Interpretare Corală„Alexandru Pașcanu”

După evoluția corului „Appassionato”pe scena amfiteatrului Liceului de Arte „Bălașa Doamna”, din Târgoviște, în data de 7 iunie, concert care a avut loc cu ocazia schimbului intercultural între ambasada Venezuelei și Cubei în România și Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, iată că, numai după o zi, în 8 iunie 2019, sala amfiteatrului a răsunat, iar, de acorduri muzicale, de data aceasta în cadrul celei de-a doua ediție a Festivalului  – Concurs de Interpretare Corală„Alexandru Pașcanu”.

Inițiatorii, prof. univ. dr.Florin Badea, director al Departamentului de Arte din cadrul Facultății de Științe și Arte de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște și maestrul Voicu Enăchescu, președintele Asociației Naționale Corale din România, intenționează ca, începând  cu anul viitor, să-l includă în manifestările muzicale naționale și de ce nu, internaționale, promovând astfel tradiția, cultura și muzica corală românească.

Organizatori au fost: Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Departamentul de Arte al Facultății de Științe din Universitatea „Valahia” Târgoviște,  Liceul de Arte „Bălașa Doamna ” și Asociația Corală „Appassionato”, în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură.

Au fost prezente coruri și grupuri corale din județ, reprezentând următoarele Instituții de învățământ: Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” (Matei Bogdan), Colegiul Național„Constantin Cantacuzino” (Ionescu Mădălina), Școala cu clasele V-VIII de la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” (Gavrilă Sorina), Școala Gimnazială „Iulian Rusu”, Mărcești –Dobra (Gogescu Cornelia), Școala Gimnazială Petrești –Grozăvești (Samoilă Din Daniela), Școala Gimnazială „Ion Mareș”, Vulcana – Băi (Mihai Narcis Cătălin), Școala Gimnazială „Pictor Nicolae Grigorescu”- Titu (Alexe Cristina).

Juriul, format din personalități ale artei corale – dirijorii: Voicu Enăchescu, conf. univ. dr. Ioan Golcea și prof. univ. dr. Florin Badea – a oferit formației câștigătoare două premii: premiul I și Premiul Special al A.N.C.R., și anume, Corului Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu”, coordonat de prof. Matei Bogdan.

În urma concursului care s-a desfășurat pe două secțiuni – coruri de școli gimnaziale și licee, s-a observat o evoluție firească față de anul trecut, atrăgând atenția diversitatea repertoriului prezentat, începând de la literatura laică și religioasă și continuând cu literatura universală, clasică și contemporană.

Vocile de copii și tineri au încântat audiența prin sonorități cristaline, rezonanțe calde și plăcute,  precum și prin ținutele adecvate repertoriului abordat.

Prezența atâtor tineri pe scena Festivalului „Alexandru Pașcanu” confirmă faptul că avem o generație talentată, care îndrăgește arta corală, continuând tradiția muzicii corale dâmbovițene, care a fost reprezentată la cotele cele mai înalte de către mari maeștri ai artei dirijorale: Valeriu Dumitrescu cu Corul Sindicatului Învățământ, Dumitru Bendic cu „Corala Brăneșteană”, Voicu Enăchescu cu Corul „Preludiu”, Gheorghe Dimancea cu Corala „Pro Musica” și desigur, Florin Badea cu Corala „Appassionato”.

 

Asist. univ. dr. Mihaela Micuță


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro