ortooxacell kiss2022.gif Flax

„SUNTEM MICI, DAR VOINICI!”, acțiune de plantare de copaci, la Fieni

Acesta a fost sloganul sub care s-a desfăşurat azi 19 mai 2017, acţiunea „PRIETENII NATURII”, organizată în mod tradiţional de Grădiniţa „Dumbrava Minunată” din Fieni, în parteneriat cu Primăria oraşului Fieni şi Asociaţia Ecologică Floare de Colţ.

Cei 25 de copii de la grupa mijlocie şi grupa mare, au pornit „în excursie” cu  voioşia, entuziasmul şi inocenţa copilăriei, pentru a planta cei 30 de brăduţi, oferiţi cu dărnicie de Ocolul Silvic Găieşti – Pepiniera Gura Văii.

Profitând de vremea bună, copiii din grădiniță, însoțiți de doamnele educatoare Cătălina Vâlcea (coordonator), Stan Simona şi Chiţu Maria, cu ajutorul neprețuit al părinților, îndrumați de reprezentații primăriei precum și ai Asociației Ecologice Floare de Colț, au pus mâna pe unelte și au muncit cu spor, la plantat de puieți.

Copii au primit apoi „bănuţi” pe care şi-au scris numele şi pe care i-au aşezat pe crenguţele brăduţilor. Îşi vor aminti cu siguranţă de această activitate şi vor trece periodic să observe cum se vor creşte, odată cu ei, copăceii plantaţi.

Ei ne demonstrează astfel, ca întotdeauna,  că nicio vârstă nu-i prea mică, pentru a începe să iubeşti natura!

 

Ileana Bocanciu – AEFC

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media