Inspectorul general școlar, Ion Sorin a câștigat, în primă instanță, procesul cu Ministerul Educției în privința calificativelor acordate de minister, cu iz de epurare politică. Ion Sorin a depus în documentația pentru evaluare pe anul şcolar 2016-2017 până la 31 august 2017, conform metodologiei. Rezultatele au ajuns la inspectorate în luna ianuare a anului 2018. Spre suprinderea inspectorului era prima evaluare la care fusese notat cu calificativul „Bine”. Suprinzător a fost și faptul că la acest calificativ s-a ajuns în mod suspect, după ce o comisie acordase „Foarte bine” în luna august, dar ministerul anulase acele calificative, înființând o altă comisie în ianuarie. În situația lui Ion Sorin sunt și alți inspectori din țară, cei mai mulți membri ai altor partide decât cele din coaliția de Guvernare.
În sistemul preuniversitar calificativul „Bine” îngrădeşte drepturile profesorilor la anumite funcții, gradații sau concursuri care sunt accesibile doar celor cu calificativul „Foarte bine”.
Inspectorul școlar a atacat decizia în insanță, iar Curtea de Apel Ploiești i-a dat dreptate, în primă instanță, obligând Ministerul să recunoască primul calificativ acordat, cel de „Foarte bine”.
Solutia pe scurt: Respinge excepţia inadmisibilităţii acţunii. Admite acţiunea modificată, în parte. Anulează hotărârea nr.1057/27.03.2018, comunicată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi raportul nr.15256/23.03.2018 al comisiei de soluţionare a contestaţiilor. Obligă pârâtul să aprobe raportul de evaluare întocmit de comisia de evaluare constituită prin Ordinul nr.558/01.09.2017. Obligă pârâtul la plata sumei de 2100 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Respinge în rest. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.10.2018.
Document: Hotarâre 179/2018 23.10.2018
Ministerul nu stie ca acest domn se afla de la inceput in conflict de interese, pentru ca patroana unei gradinite private pe care ar trebui s a o controleze este nepoata lui? La fel ca si colega lui istrate gabriela care si-a numit propriul nepot, fara concurs si fara s a aiba pregatirea necesara director de liceu? De ce nu scrieti adevarul ziaristilor?