ortooxacell kiss2022.gif Flax

Sindicatul nu va face nimic pentru directorii de şcoli demişi. SLI este reprezentat în instanţă de firma de avocatură a lui Ţuţuianu!

 

Totuşi, SLI, deşi consideră inoportună înlocuirea lor,  nu va reacţiona vis a vis de demiteri: “Noi, sindicatul, nu credem, totuşi, că e de bun augur o acţiune de mişcare rapidă a directorilor din funcţii. Nu ştiu dacă au un criteriu anume pe care i-a schimbat. E adevărat, am auzit că unii dintre ei sunt implicaţi în campania electorală, sunt pe diferite liste, însă, au avut chestiunea asta ca şi motiv. Nu ni se pare de bun augur, o astfel de schimbare rapidă, la nici două săptămâni de la instalarea noii conduceri, deja sunt vreo 54, din câte ştiu eu, poate şi mai mulţi.” a precizat Emil Poamă, vicepreşedintele sindicatului. Lipsa de reacţie s-ar putea datora şi faptului că SLI este reprezentat în instanţă de firma de avocatură “Ţuţuianu, Stan şi asociaţii”, adică de firma celui care candidează din partea USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, unul dintre susţinătorii numirii Luminiţei Preda, în funcţia de inspector general. La rândul său, Cristian Stan este şi el candidat pe listele USL pentru Consiliul local. Emil Poamă încearcă să nege legătura dintre lipsa de reacţie şi firma de avocatură: “Avocata pe care am angajat-o la sindicat, cu mulţi ani în urmă, a intrat, între timp în casa de avocatură “Ţuţuianu şi Stan”. Pe avocata noastră o cheamă Suzana Stan, dar nu are nici o legătură Ţuţuianu cu procesele noastre.” Acum ar fi culmea democraţiei ca SLI Dâmboviţa să-i ceară lui “Ţuţuianu şi Stan” să o dea în judecată pe Luminiţa Preda!

Între timp, o parte dintre directorii demişi au luat calea justiţiei. Nu ajutaţi de sindicatul unde au cotizat ani de-a rândul, ci fiecare, cum a putut, şi-a angajat un avocat.

http://www.youtube.com/watch?

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media