Peste 100 de candidați la evaluarea națională au contestat notele obținute la română

 Chiar dacă subiectele au fost uşoare, notele nu i-au mulţumit pe mulţi dintre elevi.  Peste 100 de contestații au fost depuse de către candidații dâmbovițeni la Evaluarea Națională, cele mai multe, 103, la română, unde și notele de 10 au fost mai puține decât la matematică, unde 42 de elevi au depus contestații.
în Dâmbovița, pentru disciplinele de examen procentele de promovabilitate au fost: 79,29 la limba şi literatura română şi 67,84 la matematică. 37 de elevi dâmboviţeni au reuşit media 10 la Evaluarea Naţională. La limba şi literatura română au primit nota maximă 73 de elevi, iar la matematică – 223.
În perioada 30 iunie – 2 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 3 iulie vor fi afişate rezultatele finale la evaluarea națională 2013, notele urmând să conteze la admiterea în liceu.
După ce vor obţine notele de la evaluarea națională, elevii de clasa a VIII-a se vor înscrie pe baza mediei obţinute la examen la liceul preferat. Înscrierea la liceu are loc la sediul unităţii şcolare absolvite de către elevi şi se va face prin completarea fişei de admitere.
Elevii vor completa fişa specială de admitere în perioada 5 -9 iulie. În fişa de admitere se vor completa codurile liceelor, în ordinea preferinţelor, listă care se află pe fiecare inspectorat judeţean în parte.
După ce vor completa fişa de admitere, reprezentanţii din centrul zonal de admitere vor transmite pe suport electronic baza de date comisiei judeţene/ şi a municipiului Bucureşti până pe 11 iulie.

 

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro