ortooxacell kiss2022.gif Flax

PERFORMANȚĂ: Un elev din Moreni, la BAC-ul olimpicilor

Ministerul Educației a publicat pe site-ul instituției lista absolvenților de liceu care fac parte din loturile naționale de pregătire pentru competițiile internaționale pe discipline școlare, ce pot susține examenul de Bacalaureat în sesiunea specială din luna mai a acestui an.

Din județul nostru, va participa la Bac-ul olimpicilor Florin Teleanu, elev al Liceului Teoretic I.L.Caragiale Moreni, care a obținut mențiune specială la olimpiada națională de chimie și va participa în perioada 1-18 Iunie, la pregătirea lotului lărgit de 68 de olimpici din toată țara, din care va fi selecționat lotul restrâns pentru olimpiadele internaționale, în urma a 3 probe. Lotul restrâns va participa la olimpiada internațională, care va avea loc în perioada 20-29 Iulie în Azerbaijan.

 „Desfășurarea olimpiadei a fost cea mai bună de până acum luând în considerare condițiile de cazare. Am stat pe perioada a 6 zile la un hotel de 3 stele cu vedere la Dunăre, iar premierea a avut loc într-o incintă special amenajată pentru noi. Seara aceea a fost foarte specială pentru mine având în vedere că am așteptat cu nerăbdare timp de 3 ore anunțarea lotului național și, ca de obicei, academicianul Marius Andruh a știut cum să ne țină în suspans. Modul în care m-a ,,chemat” a fost următorul : ,,Alt elev la clasa a 12a… Sunteți mulți din Dâmbovița?”, iar eu fiind singurul care a dat proba de baraj am fost extrem de încântat și… Am sărit de pe scaun”, spune Florin.

De Bac-ul olimpicilor nu se teme Florin, chiar crede că la română nu va obține o notă foarte mare:

 „Nu pot spune că participare la Bacul olimpicilor va fi diferită de cea la cel obișnuit, pentru că nu l-am trăit nici pe acela, dar gândul că voi fi cu mulți alți olimpici de nivel internațional mă face să mă simt încrezător în mine și în ce am realizat până acum. Chiar dacă nu mă aștept la o notă extrem de mare la română, nu îmi este frică de această  probă, întrucât sunt ca și admis la Universitatea București sau Facultatea de Medicină, iar materia aceasta nu a reprezentat în liceu o pasiune pentru mine. La restul materiilor nu îmi fac probleme, poate doar în ceea ce privește atenția mea în rezolvarea subiectelor, deoarece sunt olimpic și la matematică, calificat anul acesta la faza națională”.

După Bac, Florin are planuri mari. Vrea să studieze la Facultatea de Chimie din București și să își lase amprenta acolo printr-un proiect gândit încă de acum:

„Pe viitor, cred că am să aleg Facultatea de Chimie din București și doresc să îmi pun amprenta în această instituție prin concretizarea unei secții de chimie teoretică bazată pe calcule fizice și simulări pe calculator. Poate că pare prea ambițios, dar sunt încrezător în puterile mele și în faptul că voi găsi acolo alți studenți dornici la fel ca mine să realizeze ceva folositor pentru țară și să încerce să obțină recunoașterea profesorilor și cercetătorilor de pretutindeni”.

Lista elevi olimp int_pe discipline_BAC special 2015

 

 

 

Distribuie:

Un comentariu la „PERFORMANȚĂ: Un elev din Moreni, la BAC-ul olimpicilor”

  1. Credeam ca domnul Andruh doar la facultate tine studentii in suspans!

    Mult succes in tot ceea ce ti-ai propus!
    Si felicitari ca ai ales Facultatea de Chimie a Universitatii din Bucuresti!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media