Haos la început de An Universitar. Studenții pot plăti mai mult pentru cazarea în cămine

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a publicat un document de informare cu privire la scenariul în care Universitățile din România își vor începe cursurile începând cu data de 1 octombrie. Majoritatea, respectiv mai bine de 50% dintre acestea vor începe cursurile într-un sistem hibrid, aproximativ 30% au optat pentru prezența fizică la cursuri și puțin peste 10% dintre universități au anunțat începerea cursurilor exclusiv online.

Pe liste se regăsește și Universitatea „Valahia” din Târgoviște care nu a furnizat, până la acest moment, informații despre modalitatea de desfășurare a cursurilor în anul universitar 2021-2022.

 

Într-un comunicat, ANOSR a mai ridicat două probleme importante în ceea ce privește instabilitatea începerii acestui an universitar. Pentru că numărul studenților vaccinatți, estimativ, este foarte mic, există riscul major ca, în maxim câteva săptămâni de la începerea cursurilor, toate universitășile să fie nevoite să treacă în scenariul online.

ANOSR atrage atenția asupra faptului că nu au fost deschise, cu mici excepții, centrele de vaccinare speciale pentru studenți și personalul universitar așa cum s-a promis. În plus, Organizațiile Studențești fac apel la administrația națională și locală pentru a găsi soluții rapide și eficiente în cazul creșterii prețurilor la energie. Aceste lucruri îi afectează pe studenții nevoiți să locuiască în cămine sau în chirie și este nevoie de sprijinul statului pentru a diminua cheltuielile pe care ar trebui să le suporte un student.

 

Cu doar câteva zile înaintea începerii noului an universitar, situația studenților este incertă. Nimeni nu știe cât va dura scenariul cursurilor ținute fizic, studenții sunt în pericol de a nu mai putea plăti taxele de cămin sau chiriile, iar ritmul din campania națională de vaccinare nu aduce previziuni favorabile.

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro