ortooxacell kiss2022.gif Flax

ELEVI DE EXCEPŢIE – Emanuel Dumitru: “America îmi oferă posibilităţi de studiu”

Motto: Educaţia este cea mai importantă armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea. Nelson Mandela

Gazeta Dâmboviţei va propune o nouă campanie de excepţie în care, până la sfârşitul lunii iunie, am ales să vi-i prezentăm pe acei elevi care ne reprezintă cu mândrie judeţul. Copii pentru care munca, împletită cu talent şi ambiţie, fac ca sistemul educaţional românesc să pară uneori unul dintre cele mai performante ale lumii. Sprijiniţi de profesori şi părinţi, aceşti copii de excepţie merită toată aprecierea noastră. Gazeta Dâmboviţei a desfăşurat în luna martie campania “Doamne de excepţie”, care s-a bucurat de un real succes printre cititori, aşa cum sperăm că se va bucura şi noua campanie. 

Elev în clasa a X-a, la Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, Emanuel Dumitru şi-a dus pasiunea pentru matematică şi fizică la nivel de performanţă. Matematica a fost prima sa dragoste, după cum spune el şi pentru a avea rezultate mai bune la această materie a hotărât chiar să schimbe şcoala, decizie care s-a dovedit de bun augur. “În clasa a IV-a am obţinut maxim la toate fazele olimpiadei. În clasa a V-a, un prieten de-al meu a ieşit primul pe judeţ şi m-am hotărât să mă mut la şcoala unde învăţa el – Şcoala Coresi. Într-a VI-a  şi a VII-a am participat la faza naţională a Olimpiadei de Matematică, iar în clasa a VIII-a am obţinut medalie de aur la Concursul Internaţional de Matematică Arhimede – IMAC”, povesteşte tânărul de 17 ani.

“Elevul trebuie să-şi vadă priorităţile”

Pasiunea pentru fizică a apărut în clasa a VIII-a. “Mi s-a părut mai practică, cu mai multă utilitate. Am urmat şi un curs de electronică, la Palatul Copiilor din Târgovişte, iar fizica mă ajută”, spune Emanuel care a reuşit să strângă medalie după medalie la fazele naţionale ale olimpiadei de fizică: în clasa a VIII-a – medalie de bronz pe ţară, în clasa a IX-a – medalie de aur şi locul IV, iar în clasa a X-a medalie de aur şi locul II. “Rezultatele sunt o proiecţie a muncii, pentru că pentru a ajunge acolo am muncit destul de mult. Au fost o confirmare a capacităţii pe care o am”, consideră elevul târgoviştean, care le este recunoscător profesorilor care au ştiut să-l îndrume: înv. Maria Perşinaru – Şcoala “Matei Basarab” Târgovişte, prof. Nicoleta Cătărea (matematică) – Şcoala Coresi Târgovişte şi prof. Marcela Popescu (fizică) – C.N. “Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte. “Profesorul contează foarte mult. Ceea ce am învăţat eu de la profesorii care m-au sprijinit este că elevul trebuie să-şi vadă priorităţile, pentru că sistemul de învăţământ românesc îl solicită să înveţe la toate discipinele. Cerinţele sunt mari în toate direcţiile, de aceea îi sfatuiesc şi pe ceilalţi elevi să lucreze foarte mult în direcţia pe care vor s-o urmeze, pentru că numai aşa se poate ajunge la performanţă”, consideră Emanuel Dumitru.

“Nu vreau să urmez Facultatea de Fizică, pentru că nu consider că îmi aduce un viitor prea bun”

Pentru el, vacanţa ce se apropie nu înseamnă deconectare totală de la studiu. Dimpotrivă, el vede vara ca perioada perfectă pentru a aprofunda cunoştinţe, arătându-se responsabil în ceea ce priveşte viitorul său. “Am început să lucrez pentru anul viitor. N-am de gând să pierd această vacanţă. Vreau să învăţ pentru un examen important, un bacalaureat internaţional, care oferă posibilitatea de a intra la o facultate în America. Nu vreau să urmez Facultatea de Fizică, pentru că nu consider că îmi aduce un viitor prea bun. Mă gândesc la inginerie aerospaţială sau proiectare de maşini sau avioane. Îmi place practica şi mă pasonează şi desenul. În Europa este destul de scump, iar America îmi oferă posibilităţi de studiu”, este felul calculat în care gândeşte tânărul de 17 ani, care ştie că pentru a ajunge în vârf pasiunea trebuie dublată de multă muncă.

 

Citeşte şi:

ELEVI DE EXCEPŢIE: MIHAI NĂNESCU – UN SUFLET DE ARTIST, LA PROFIL COMERŢ

ELEVI DE EXCEPŢIE: CLAUDIU SĂVULESCU, AUR LA OLIMPIADA EUROPEANĂ DE ŞTIINŢE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media