UN ALT REGAL DE POEZIE – Șerban FOARȚĂ – Alte rimelări

În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ…  Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”

 

Tălmăciri

1.

Benoît-Joseph Courvoisier

MIELUL LUI ZURBARÁN

O, mielule, ostatic al lespezii nocturne,
Lânetu-ţi numai bucle nu-i poleit, suav,
Cu-aurărie scumpă de meşteru-ţi zugrav, –
De-Agrigentin, copita,-ncălţată în cothurne.

Severul Tată, fruntea ţi-o va fi lăsat goală
De grăitoare semne scrise cu foc, şi nu-i
Transcris nici behăitul tău blând cu slova Lui
Pe-atotnevinovata şi preavelina-ţi poală.

Aspru-mpâslita-ţi lână ce bate-n galben-ocru
Nu-i poate fi hlamidă regală decât celui
Cu dungi de cnut pe spate, – căruia,-ntors în ceru-i,
Îi stă, azi, chipu,-n marmuri cioplit, pe câte-un soclu.

Grumazul bietei jertfe stă gata să se surpe,
Un greu suspin răzbate din sânge şi străos.
Fulgerul-Taur trece-n Berbecele ghebos.
Inel de sfoară-i strânge copitele tricurbe.

Doar cornu-ţi tors ca mlada de viţă ce se-avântă,
Cam la o lună, două, după acea zăpadă
A mieilor, când turma e scoasă din zăvadă,
Aduce-a nimb de aur şi-aureolă sfântă.

 

 

 

 

 

 

2.

Jan Koneffke

KAKADU & PAPAGAI

Un kakadu şi-un papagai
se gâlceveau în legătură
cu « ai » şi « u », cu « u » şi « ai »,
ţinând-o într-o-njurătură:
măi, pagagu!
băi, kakadai!
eşti gaipaka!
eşti dupaga!
io, gaipudu?!
tu, dukapa!
aş, dupagai!
uş, pakadu!
marş, dupadu!
şiţ, pakapa!
zât, gaidudu!
huo, dudupa!

Nemaiavând ei încotro
se-mpacă, nu mai scot un mau,
şocaţi că « u » se face « o »,
iar « ai » – mai (p)lat decât un « au ».

Amici îs domnul Kakado,
de-atunci, şi domnul Papagau.

 

Poezii mai de demult…

1.

 

MAREA HOLORIMĂ (XI)

În alb, a platin, talia lunii,
nu galbenă, lucea pe cer;
nu galbe nălucea, pe cer,
4. în alb aplat, intalia lunii.

Eram, acolo, ca rezid
de undă cuantică, de funcţii
de undă cuantică, — defuncţii
8. eram acolo… Care, zid

vitrificându-se, n-ascunde,
ca apa de miraze (reci
ca apa) demiraze reci…
12. Vitrificându-se, nasc unde

şi pier de cum apar, în cerc
care îngheaţă: încleştare
care îngheaţă, în cleştare,
16. şi pierde. — Cum apar, încerc

să-i spun (pe când aleea, torul
de umbră şi-l rotea, în cerc
de umbră şi-l rotea…); încerc
20. să-i spun (pe când aleatorul

parcurs, amare foi de cer
sau nuc opac foşnea în vânăt;
sau, nu copac, foşnea, în vânăt
24. parc, Ursa Mare, — foi de cer

bătând în cuie aurii…)
Încerc a-i spune de cenuşă;
încerc a-i spune de ce,-n uşă
28. bătând, încuie aurii

secrete-n mai obscură casă
de fier! (Eram sub ceruri verzi,
de fiere.) — Ram, sub ceruri verzi,
32. secrete,-n mai, obscură casă

de umbră (fie ca rezid
de sabur, fie ca rapace
des abur). — Fie carapace
36. de umbră, fiecare zid!

——————————
v. 6. Undă cuantică, adică una asociată unei particule în mişcare (cf. Louis de Broglie). Or, mişcarea încetând, prin moarte (la nivel, bineînţeles, macro-organic), unda se re-corpuscularizează, dacă se poate spune astfel, — decăzând la stadiul de rezid (v. 5). Ceea ce, bineînţeles, nu e valabil pentru cei care „exit”-ul e, numai, il fine del primo tempo!

  1. 6–7. Funcţia de undă cuantică (i. e. pachetul de unde brogliene din teoria Schrödinger) descrie distribuţia de probabilitate în spaţiu şi timp a particulei. Fiecare funcţie de undă distinctă: Ψ (x, t), corespunde unei stări distincte de mişcare a particulei.
  2. 10. Miraze = oglinzi.
  3. 17. Tor ( < lat. torus „coardă”): suprafaţă generată de un cerc ce se roteşte în jurul unei axe din planul său, fără să (între)taie cercul.
  4. 29–30. Cf. şi această Nocturnă de Bacovia: „Case de fier în case de zid,/ Şi porţile grele se-nchid.”
  5. 32. Secrete, aici, e verb, — nu substantiv (cum e în v. 29).
  6. 34. Sabur ( < lat. saburra „pietriş, balast, lest de corabie”), — în eventuală opoziţie cu abur-ul din versul următor: corpuscular vs. ondulatoriu.

2.

ŢARA UNDE-I BUN TUTUNUL
AVEA PROŞTI UNUL ŞI UNUL…

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro