TABLETA DE VINERI – Alexandra Mihaela IONICĂ – Jocurile copilăriei

 

Vinerea e ziua lor, aici, la Gazeta Dâmboviței… Sunt elevii mei de azi, sensibili, inteligenți, preocupați de învălmășirile timpului pe care îl trăiesc, alături de noi. În ei cred că mai există o speranță și pentru lumea de mâine… ( Ionuț  CRISTACHE)

Prima etapă a vieţii fiecărui om este copilăria, acea perioadă în care nimic nu pare imposibil. Ea este ca o boală de care scapi pe măsură ce timpul trece. Eu aşa o simt. Când eşti mic vrei ca timpul să treacă mult mai repede pentru a lua propriile decizii, dar acum văd că această independenţă personală a vieţii este greşită. Este doar o iluzie.  Copil fiind, îmi plăcea să mă joc cu alţii de vârsta mea şi când nu eram afară, eram cu ochii aţintiţi în calculator la jocuri specifice copilăriei. Totul era o joacă, dar acum văd că m-am jucat cu copilăria mea. Grupul nostru îşi găsea mereu ceva de făcut. Ori vorbeam despre jocurile din acea perioadă, mergeam cu bicicleta sau ajungeam până la marginea satului, fără să ne dăm seama cât mergem pe jos. Erau kilometri parcurşi într-o zi. Cu timpul, prieteniile se şterg pentru că fiecare are drumul său. Unii îşi aleg drumul, alţii se încred în Cel care are grijă în fiecare zi de noi.

Până în clasa a IX-a, făceam parte din grupul celor care îşi „aleg drumul”. Copilăria am vrut să se termine cât mai curând, pentru a face ceea ce îmi place, fără să îmi pese de orice altceva. A fost un moment în viaţa mea în care am văzut că Dumnezeu a aranjat dinainte toate lucrurile, fără să îmi dau seama, până şi faptul că am ajuns la liceu. Este minunat cum El are grijă de noi, ne iubeşte şi ne dă în fiecare zi motive pentru a-I mulţumi.

Copilăria nu este o alegere; ea ni se dă odată cu viaţa. Copilul are mereu nevoie de protecţie şi iubire, el este o fiinţă care simte bucurie în tot ceea ce face. Învaţă din greşeli, îşi cere iertare şi poate simţi câteodată mai multe decât un adult. Prietenia este importantă în viaţa copilului, pentru că el îşi poate împărtaşi gândurile sincere, ideile şi sentimentele. Personal, simt câteodată că am de învăţat de la un copil prin dărnicia şi iubirea pe care le poartă. Jocurile sunt un mod de a comunica indirect, iar un copil foloseşte acest intermediu. Apoi, brusc pentru unii, intervine adolescenţa, un prag de formare şi decizii. Nu te mai poţi juca aşa cum făceai cu ani în urmă şi viaţa devine serioasă; nu mai este un joc. Odată cu timpul, intervin şi dorinţele de a fi împlinit, de a ţi se remarca talentele şi inocenţa copilăriei este îngropată de propriul ideal. Mergi înainte sperând că ai putea schimba ceva în tine, dar concluzia este că uiţi de ceea ce Dumnezeu a pus în tine de la început, şi anume dragostea. Ea este uitată în această lume şi rar mai poţi găsi bunătatea, precum cea a unui copil în mijlocul unor oameni.

Consider că în copilărie, omul îşi doreşte totul. În tinereţe şi la maturitate, ceva anume, iar la bătrâneţe să fie din nou ca în copilărie. Dar răspunsul la ceea ce căutam se află chiar lângă noi şi este gata să ne asculte dacă venim cu o inimă sinceră. În fiecare zi este o şansă să îţi schimbi viaţa.