TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – E o boierie să-l citești pe Steinhardt

Distribuie:

Miercurea trecută s-au împlinit 108 ani de la nașterea lui Nicu Aureliu Steinhardt. La începutul săptămânii nu știam acest detaliu, v-am spus că nu stau bine cu reperele care țin de cronologie. Dar tableta de luni a domnului profesor Cristache m-a făcut să răsfoiesc din nou „Jurnalul Fericirii” pe care îl țin aproape de pat, lângă „Arhipelagul Gulag”, cum ținea Petre Țuțea „Critica rațiunii pure” a lui Kant și pe care ajunsese să o citească, zicea el, ca pe „Informația Bucureștiului”.

Pe Steinhardt l-am cunoscut în anul 3 de facultate. În urma unor intervenții ale mele din cadrul unui seminar, părintele profesor mi-a spus: „Busuioc, tu trebuie să citești Jurnalul Fericirii.” A doua zi ne-am întâlnit sub castanii din curtea facultății și mi-a dat cartea. Venea la momentul potrivit pentru mine. Urma să citesc o carte scrisă de un evreu care s-a convertit la ortodoxie fix în momentul în care, la facultate, începeam să învăț despre ceea ce s-a dovedit a fi cea mai mare aflare în treabă din istoria omenirii, adică ecumenismul. Nu o să insist acum asupra acestui termen teologic – poate o voi face într-o altă tabletă.

Să citesc „Jurnalul Fericirii” a fost ca o apocalipsă pentru mine. Da, apocalipsă, căci apocalipsa înseamnă descoperire. Tot ceea ce a scris Aureliu în jurnalul său, te copleșește. Simți ce înseamnă acea diferența dintre a avea experiență și a fi un om pățit. Steinhardt scrie ca omul care a fost și este trecut prin ciur și dârmon. Nu o să umplu tableta cu citate din „Jurnalul Fericirii” ci o să menționez un lucru care este total trecut cu vederea, atunci când vine vorba despre această carte și anume, aportul substanțial al tatălui lui Aureliu, Oscar Steinhardt. Practic, dacă nu ar fi fost Oscar, nu am fi avut „Jurnalul Fericirii”. În fața năpastei – sentința condamnării la 12 ani de închisoare primită de fiu – bătrânul Steinhardt nu se lamentează ci stă drept ca în bătălia de la Mărășești, unde fusese rănit. Îi ordonă fiului, ce urma să coboare în cel mai subpământ românesc – temnița Fortul 13 Jilava –, să se poarte cavalerește. Îi spune bărbătește, pe șleau: „Să nu mă faci de râs, să nu fii fricos! Să nu îți trădezi prietenii! Mergi și înfruntă situația. Zilele o să îți fie grele, dar conștiința o să îți fie împăcată.”

Asta m-a fascinat în primul rând la „Jurnalul Fericirii”. Personalitatea lui Oscar Steinhardt, Cavalerul, membru al Ordinului „Coroana României”, cel căruia Albert Einstein i-a fost coleg… Un om cu o viziune extraordinară… Citiți „Jurnalul Fericirii” și o să vă convingeți, vedeți atitudinea lui în momentul intrării tancurilor sovietice în București. Sau, dacă ați citit deja cartea, nu strică să recitiți și de data asta să insistați pe momentele în care bătrânul Steinhardt apare în prim plan. Sunt cu  adevărat momente de Oscar…

Un alt lucru pe care l-am observat la majoritatea celor care știu cine a fost Nicolae Steinhardt e faptul că îl rezumă la „Jurnalul Fericirii”, ori acest lucru nu este corect și cinstit pentru că Steinhardt nu înseamnă doar „Jurnalul Fericirii”. Neapărat trebuie să citești și „Primejdia mărturisirii” sau minunatele „Critică la persoana întâi” și „Escale în timp și spațiu”. E atâta filosofie, artă, pictură, muzică, sculptură, literatură, într-un cuvânt, cultură în aceste două cărți încât simți că stai de vorbă cu omul-enciclopedie. Tocmai începusem să citesc „Cântec de gheață și foc/Urzeala Tronurilor” când am descoperit în „Critică la persoana întâi”, articolul: „Universul copilăriei în literatura pentru adulți: cazul J. R. R. Tolkien”. Venea la fix. Autorul „Urzelii Tronurilor”, americanul George Martin, declarase că el și-a adăugat la nume doi „R” – George R. R. Martin – în semn de recunoștință pentru Tolkien care i-a influențat și inspirat întreaga carieră de scriitor.

Despre „Dăruind vei dobândi” ce să mai zic… Ca absolvent al Facultății de Teologie nu pot să zic decât că această carte te învață cum să aduci Evanghelia din „vremea aceea” în „vremea aceasta” și răspunde și la multe dintre clișeele pe care necredincioșii le repetă de mii de ani. Steinhardt nu se străduiește să demonstreze, el doar mărturisește. Nu are diplomație, nu caută să fie împăciuitor, nu e omul punctelor comune. În chestiunile care privesc adevărul ca noțiune și ca Persoană e categoric. Cum a fost Hristos când a văzut că mulți dintre cei care îi erau apropiați au plecat de lângă el, atunci când a început să le vorbească despre dumnezeirea lui. Nu s-a dus după ei, nu a încercat să-i întoarcă din drum, ci s-a întors spre cei 12 ucenici și i-a întrebat: „Nu cumva vreți să vă duceți și voi?”.

Căutați în biblioteci sau librării cărțile lui Nicolae Steinhardt, cu adevărat e o boierie să îl citești pe Steinhardt…

ION  COSMIN BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.            

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro