TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Esențialism și existențialism

    Aristotel este cel care deosebește între esența unui lucru și ceea ce i se „opune” acesteia, adică accidentul. Esența reprezintă acel ceva care este și definește sau stă la baza lucrului respectiv, iar fără această esență lucrul se dizolvă, dispare. Accidentul este acea caracteristică a lucrului care poate fi sau nu poate fi, se poate manifesta, adică există, dar la fel de bine poate să nu se manifeste, iar lucrul își vede mai departe de ființarea sa. De exemplu, rațiunea este partea esențială din om. Scoate rațiunea și nu mai ai de-a face cu o ființă umană în adevăratul sens al cuvântului. În schimb, dacă ești cârn sau ai chelie, astea sunt caracteristici accidentale. Mai mult, în condițiile contemporane, le poți remedia medical. Trebuie să ai grijă până unde mergi cu aceste accidente căci riști uneori să mergi prea departe. Exact ca Sucă, cel care s-a hotărât pe la 60 de ani să termine cu viața de dinainte. S-a apucat de sală, a slăbit 15 kg, pectoralii i-au crescut cu 15 cm, bronzat era, căci a început să îi placă soarele și înotul, apoi și-a lăsat părul lung și îl dădea cu pomadă, caci parcă aducea a Banderas, iar într-o zi, când ieșea de la sală, dă o mașină peste el. Întins pe șosea, strigă la cer: „Doamne, de ce îmi faci una ca asta acum?!” Vocea din cer răsună: „Vai, scuză-mă, nu te-am recunoscut deloc!” 

    Suntem oare o societate axată pe modificarea de accidente sau suntem una care lucrează intens la a exploata maximum capacitățile esențiale ale ființei? Știu, vă bușește râsul. Când mă gândesc câți și câte fac tot posibilul pentru a deveni altcineva, îngroșându-și buzele sau mâncând steroizi pe pâine, mă întreb dacă ceva-ceva se modifică în esența lor. Raționalitatea unde e? Cum se manifestă aici, spunându-le sau arătându-le că este zadarnic efortul? Nu ar fi trebuit oare ca rațiunea, ca parte esențială și dominantă să poată struni pornirile deșarte de a îndrepta nasul? Acum nu spun că îndreptarea nasului și spălatul pe mâini sau dușul sunt prin definiție atât de accidentale încât mulți conaționali chiar debordează de atâta raționalitate încât își dau seama de futilitatea acestor lucruri, ignorându-le total, chiar și atunci când stau cu mâna ridicată în autobuz. Ca țiganul care a spălat toată curtea, de la animale până la puradei, când să se așeze la masă, mai apare unul murdar, mergând în patru labe pe sub masă. „Pirandoo, ce facem? Îl spălăm și p’ăsta sau facem altul?!” Așadar, să nu mergem prea departe cu neacordarea importanței cuvenite și acestor accidente. Din contră, dacă vedem că balanța înclină agresiv spre a ne îngroșa buzele, dar nu suntem în stare să înțelegem ce spune o știre, atunci ceva cumplit s-a petrecut în esența ființei noastre. La fel, dacă am juca șah toată ziua și am rămâne nespălați și nemâncați cu luna, iar s-a produs o eroare undeva. Dreapta măsură este cel mai greu lucru de învățat în lumea asta! Cine să ne-o predea, căci zilnic ne confruntăm cu situații care ies din orice manual?! Este esențial să elimini din societate corupții, hoții, criminalii, dar este la fel de esențial să elimini intrarea la teatru dacă nu ai certificat de vaccinare? Unii vor spune că e mai mult decât bine să fie așa! Alții vor spune că dacă este așa, atunci de mâine ne trebuie și un certificat pentru consumul de tutun, zahăr și grăsimi. Ce ne împiedică să îi taxăm pe grașii care urcă în avion sau tren, căci aduc un plus de poluare planetei, căci mașinăria luptă din greu să îi ducă în zbor sau pe cărare?! Cine să ne arate dreapta măsură oare?

   

Distribuie:

Locuri de munca

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro