Tableta de miercuri: Pompiliu ALEXANDRU – Dictaturi după anul 2000

Deși trăim în Satul Global, unde în timp real știm că a nins în Sahara sau că un sat din Nepal a fost inundat, ne rămân multe necunoscute și multe tragedii pe care am impresia că le ocolim în mod voit. Pe tragediile cu adevărat imense din lume le băgăm sub preș, nu le vedem deloc. Mor peste o mie de creștini în Nigeria? Ei, e o banalitate asta! Mor trei americani care au călcat pe o bombă undeva în lume? Declarăm doliu național în zece țări! În plus, ne plac doar evenimentele punctuale, fulgerătoare. Cele grele, complicate, care durează și durează devin neinteresante.

Avem impresia că după așa numita revoluție din 1989 și după așa numita eradicare a comunismului din Europa, ultimele bastioane ale totalitarismului au căzut cu zgomot. Fals! Comunismul nu a murit, dar așa miroase el! Între timp s-a parfumat și a pus o perucă nouă. Duhoarea sa este doar escamotată. Câte regimuri totalitare mai există – în mare parte comuniste sau cu puternică infuzie socialistă – asta se poate calcula, iar numărul și formele lor nu se lasă mai prejos decât „corifeii” lor din secolul al XX-lea. Să luăm un exemplu: Venezuela!

Este vorba despre Venezuela de dincoace de anul 2000. Aveți impresia că a fi o țară democratică înseamnă a avea alegeri „libere”? Ei bine, atunci Venezuela este una dintre cele mai democratice țări ale lumii. În 11 ani, venezuelenii au fost chemați la urne de 13 ori. De fapt, „revoluția continuă” pe care Lenin o promova, a căpătat acum numele de… „campania electorală continuă”. Cum mai poți spune acum că Chavez este un dictator? Dușmani ai poporului există continuu, așa că… De exemplu, în 2004 s-a votat într-un referendum ca președintele Chavez să fie destituit. Ce s-a întâmplat? Până la alegeri și la luarea unei decizii, Chavez a cerut lista cu cei care votaseră în favoarea destituirii sale (3 milioane de persoane), pentru a „demonstra că erau acolo nume false, semnături false”. Chavez a postat pe internet această listă. Nu pentru „a-i da în vileag”, ci pentru a deveni ținte ale persecuției politice. A apărut așa-numita Listă Tascon (după numele șefului de campanie a lui Chavez). Și „epurările” au început. Niște medici, împreună cu asistentele care au semnat, au fost demiși și acuzați de „acte de terorism” (exemplu minor) A urmat o unealtă și mai interesantă, numită Maisanta (după numele unui personaj din secolul al XIX-lea). Aici este vorba despre un disc ce conține toate numele, adresele etc. a 12 milioane de alegători. Se specifică și cu cine au votat, dacă s-au abținut etc. Lista poate fi cumpărată la orice colț de stradă. Sic! Așa că… nu e minunat să te bucuri de beneficiile alegerilor libere din democrație?

Alt aspect… crimele. Este nevoie ca partidul să se implice? Nu! Dă frâu liber violenței. Știți câți morți sunt în Caracas într-un week-end? Mai mulți decât în Bagdad și Kabul împreună. În 2009 = 19133 crime. Câte dintre crime sunt urmărite de justiție? Sub 9%. Câte crime sunt într-un an acum? Nu se știe, guvernul interzice să se mai facă astfel de calcule, căci numărul este impresionant.

Ce se putea urmări la televiziunile din Venezuela? Nu, nu pe Ceaușescu, și doar două ore, seara! Ci numai știri sau discursuri ale lui Chavez. Mai mult, dacă el presidente se apuca de vorbit, și avea vervă, nu se știe când termina. Despre dușmani vorbește, desigur! Aceste discursuri-emisiuni ale sale se numesc cadenas. Însumate, acestea dau, ca număr de ore, echivalentul a 54 de zile. Mai mult, Chavez avea o emisiune a lui. Duminica. La prânz. Se numea… Alo, Presidente! Aici el era cel mai cel realizator de emisiuni. Dansa, glumea, se enerva, urla, demisioneaza în direct miniștri (care erau obligați să fie în tribune), dădea telefoane etc. Emisiunea dura în jur de 5 ore! Mai doriți vreun instrument de propagandă mai bun decât acesta? Și aici se vorbește de fapt despre ce? Despre… „socialismul secolului al XXI-lea”! Când s-au aniversat zece ani de la realizarea emisiunii, s-a realizat o mega emisiune-aniversară care a durat…. 4 zile! Absurdul totalitar merge și mai departe. „Opoziția” există! Puteai chiar să critici pe Chavez. Așa e în democrație, nu? În anumite limite, desigur. Există chiar critici și de fațadă. Iar cei autentici sunt atât de culți încât îl compară pe Chavez cu… Hitler! Este făcut chiar fascist. Nu le trece deloc prin cap să se folosească de un Stalin, de exemplu! De ce oare? Mai mult, dacă întrebi în ce țară se trăiește astăzi în Venezuela, aceștia spun că, deși au fost încălcate absolut toate drepturile și toate instituțiile, țara „are o tendință totalitară!” Ca în comunismul în care nu am ajuns niciodată. Doar am avut intenția să mergem spre el, am avut o tendință de a ne apropia de asta. Dar, „slavă cerului”, nu am ajuns acolo! Ufff! Ce istorie repetitivă, fraților?! Istoria nu are ce să repete în cazul comunismului sau a oricărei forme de totalitarism pentru că nu a luat nicio pauză! Nu a murit, doar că… așa miroase el!