Relațiile dintre partenerii de guvernare ating un nou punct critic. Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a lansat un atac dur la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu, acuzându-l de ipocrizie politică și de utilizarea unor metode de presiune pe care, în urmă cu șapte ani, acesta le condamna public.
Mărul discordiei pare să fie figura liderului liberal Ilie Bolojan, promovat de PNL pentru un rol central într-o viitoare guvernare reformistă. Aurelian Cotinescu susține că atacurile recente ale social-democraților la adresa lui Bolojan sunt orchestrate de Sorin Grindeanu prin intermediul partidului.
„Domnule Grindeanu, ați uitat ce spuneați în 2017: Guvernul este al României, nu al CEX-ului PSD!”, a declarat deputatul liberal, făcând referire la momentul în care Sorin Grindeanu, pe atunci premier, era înlăturat de propriul partid condus de Liviu Dragnea. „Astăzi, același Sorin Grindeanu face exact același lucru, se folosește de partid împotriva lui Ilie Bolojan.” Cotinescu a readus în atenție cuvintele lui Grindeanu din perioada în care se lupta cu Liviu Dragnea pentru a păstra Palatul Victoria: „Grindeanu spunea în 2017: «Nu-mi dau demisia. Acest guvern e Guvernul României, nu e guvernul CEx-ului. De ce trebuie să pui presiune pe proprii tăi miniștri pe care tu i-ai pus acolo? Nu am găsit un răspuns decât unul singur, și anume dorința unui singur om de a avea toată puterea».”
Prin această paralelă, deputatul PNL sugerează că PSD repetă greșelile trecutului, transformând actul de guvernare într-un instrument de putere personală și de partid, în detrimentul interesului național.
Potrivit deputatului Cotinescu, rezistența PSD față de Ilie Bolojan nu este una ideologică, ci una bazată pe interese financiare. El a enumerat motivele pentru care Bolojan ar fi devenit o „țintă” pentru social-democrați: este un om onest care dorește reformă reală în structurile statului; are capacitatea de a „sparge găștile de partid” și de a elimina influența „băieților deștepți” mufați la bugetul public; urmărește închiderea „pușculițelor de partid”, lucru care deranjează stabilitatea unor grupuri de interese.
Aurelian Cotinescu a subliniat că PNL nu va face pași înapoi în privința promovării lui Bolojan, chiar dacă acest lucru ar însemna ieșirea de la guvernare. „PNL rămâne alături de Ilie Bolojan. Dacă este nevoie, mergem și în Opoziție, dar nu renunțăm la ideea unei guvernări reformiste”, a punctat parlamentarul.




Facebook
WhatsApp
TikTok

































