TABLETA DE MIERCURI – Pompiliu ALEXANDRU – Ce nu se spune și ce nu se face în politică

Cred ca lehamitea de politică și de politicieni a atins cote atât de mari încât avem o alergie care ne sufocă la cel mai mic efort depus pentru a înțelege, pentru a discuta, pentru a ne arunca vreo privire spre tot ce ține de acest domeniu. Îmi vine extrem de greu să mai scriu, să mai gândesc despre aceste lucruri. Am impresia că ma învârtesc în gol. Spun aceleași lucruri în mii de feluri, văd aceleași fenomene în mii de ipostaze, disper de fiecare dată în fața prăpastiei – iar cuvântul acesta nu este adecvat pentru a spune lucrurilor pe nume – care se cască între teorie și practică. Rămân/rămânem cu mâinile lăsate, după un efort epuizant de a vorbi și dintr-o disperare a unui paralitic care nu poate face absolut nimic. Deja a vorbi despre presupune un efort considerabil. Ce să mai spunem despre a întinde o mână spre o cană cu apă?! Imposibil! Nu este o problemă de comunicare! Nu este o problemă de acțiune! Cred că problema se află în altă parte. Undeva între înțelegere, discurs și acțiune. S-ar părea că aceste elemente definitorii domeniului științelor politice și politicii practice s-au spart și nu își mai găsesc niciun punct de legătură. Fie nu înțelegem efectiv fenomenele sociale și politice, fie, dacă le înțelegem, nu suntem în stare să le rostim, să le așezăm într-un discurs adecvat, iar dacă se petrec atât înțelegerea cât și discursul, acțiunea rămâne undeva departe, neputând să o adecvăm celorlalte două. Dacă există undeva acțiune adecvată, atunci ea nu este însoțită de niciun discurs, nimeni nu înțelege ce se petrece, astfel că acele acțiuni rămân lucruri izolate, care se sting pentru că nu devin „contagioase” pentru alte acțiuni politice, pentru a răspândi mai mult bine decât rău. Știința politică și practica politică se află acum într-o situație analogă fizicii de acum un secol. Teoria unificării forțelor din fizică devine acum o teorie a forțelor politice, care nu pot fi deloc cuprinse sub o aceeași plasă a înțelegerii, discursului și acțiunii. Unești două dintre aceste elemente, îți rămâne pe dinafară o a treia și tot așa.