E ziua României. Ar trebui să scriu cu „z” mare. Mare ca în „România Mare” de acum 102 ani. Ar trebui să mă simt mîndru și fericit că sînt român. Și chiar sînt, pe alocuri. Pentru că în limba română visez, lucrez, mă bucur. Desigur, asta e România mea. Fiecare are o Românie a lui, așa cred.
Dar nu este doar limba românâ. Mai sînt și românii. Românii, semenii mei, cei lîngă care trăiesc, cu care vorbesc, cu care am de-a face zi de zi. Pentru mulți dintre ei data de 1 Decembrie e doar o zi liberă, o zi de grătar, de băut, de distrat, de înjurat… A trecut atît de mult timp de la acea Mare Unire încît mulți nu mai știu ce însemna ea pentru românii de atunci. Niște români au făcut acea unire, niște politicieni români. Și un Rege. Unul din 100(și sînt drăguț cînd scriu 100) de români mai știe vreun nume din aceia ce au înfăptuit miracolul în care trăim acum. Desigur, 45 de ani de comunism au alterat cumplit evenimentul de atunci. Ba, mai rău, comuniștii i-au ucis pe cei ce luptaseră pentru idealul Unirii.
De 30 de ani aniversarea Zilei Naționale se degradează continuu. A devenit prilej de vrajbă, de ură, de plictis. Din patru în patru ani, în preajma Zilei se organizează și alegeri. Politicienii români rostesc vorbe goale, ca pe vremea lui Ceașcă, se bat cu pumnul în piepții lor de tinichea, apoi se duc să-și mănînce icra neagră și foie-gras-ul în hoceagurile de sute de mii de parai, parai pe care nu-i pot justifica în vecii vecilor.
Politicienii ăștia au nerușinarea de a veni din cînd în cînd prin cutia poștală sau pe rețelele de socializare să ne spună cît de mult le pasă că îi doare-n bască. N-ar veni vreunul să spună clar și răspicat că face un lucru, doar unul și că dacă nu-l face o să plătească. Se simte promisiunea deșartă. De 30 de ani ne-am creat organul depistării minciunilor lor. Dar și ei s-au prins, așa că au început să bage la înaintare loviturile sub centuri (nu, nu centurile orașelor, promise de decenii, ci centurile care le sprijină burțile).
Primesc aproape silnic, pardon, zilnic fluturași, prospecte, mesaje pe net ale unor partide. Și-n loc să văd ce planuri au ele, văd cum scuipă pe celelalte partide. Mai grav, oameni politici cu bube grele pe la judecătorii, bube legate de furturi, jafuri, trafic de influență vin cu vorbe mieroase să convingi românul alegător cum or să conducă ei țara. Cît jigodism se-ascunde-n tărtăcuța lor numai dracul știe.
Încetul cu încetul clasa cu adevărat politică a dispărut. Au rămas toți troglodiții care nu știu să dea, să dăruiască românilor. Ei știu doar să ia, să ia pentru ei și ai lor, să-și creeze dinastii. Ca la regi. Regi pe care tot ei i-au alungat.
Desigur, apar mișcări politice noi, partide noi, moderne. Dar, din păcate, trec și ele prin malaxorul „vechilor”, mai precis, se învechesc în foarte scurt timp. Pentru că nu mai există modele oneste în politică. Și-atunci, partidele noi se pliază pe structuri vechi. Iese de-o struțocămilă, de-o șobolangustă.
Voi merge la vot. Și voi vota „împotriva” unor partide care am văzut de ce sînt în stare dacă nu se reformează. Din păcate nu voi vota „pentru” deși voi pune ștampila, regulamentar, în căsuță. De fapt, cam asta se-ntîmplă în România mea de cîteva decenii. Votez împotrivă. De fiecare dată cu un plus de speranță.
PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
