TABLETA DE MARȚI – Puiu JIPA – Galele UNITER, perpetua efemeritate

   Beau niște bere și mă uit la Gala UNITER. Simt o oarecare… tristețe, să-i spunem așa, cînd văd atît de puțină lume, cînd îmi tulbur memoria vizuală să recunosc oameni ascunși după măști. Cunosc mulți dintre ei personal, despre alții am citit sau i-am văzut în spectacole. Orice ar spune oricine, aceste Gale ne aduc, pe toți cei care slujim în umbra sau lumina Thaliei, la un  numitor comun: cine sîntem și ce facem. 

   Pentru mulți ar putea fi un moment de reflecție, pentru alți mulți ar fi un moment de ambiție, pentru încă alți mulți ar fi un moment de dispută. Sînt necesare toate. Asta demonstrează că Teatrul nu moare, că își caută în continuare drumul, așa cum o face de mii de ani. 

   Un spectacol al premierii și premiilor nu face altceva decît să slăvească niște performanțe efemere, urmate de altele, la fel de efemere. Nu va fi premiat același spectacol de două ori la rînd, nici aceeași scenografie. Bine, la actori/actrițe se poate, pot fi spectacole diferite de la an la an. Ceea ce trebuie subliniat, și mulți premiați au spus-o, este performanța celor din spatele scenei, cei nevăzuți la față (dar cu mască), care luminează, sonorizează, ilustrează, cară decoruri, spală podele, rup bilete, lipesc afișe, etc…

   Mai e și momentul acela cînd se perindă pe ecran figurile celor care s-au dus. Pe mulți i-am cunoscut, unii mi-au fost prieteni, de alții doar am auzit. Și mă gîndesc că, la un moment dat, va apărea și fața mea pe acolo. Stop! Mai am de jucat, mai am de scris. Mai am ce spune. Dar totul este efemer. Nu se va termina Teatrul cu mine, de fapt, Teatrul nu se va termina niciodată. Acele „cărămizi” oferite ca premii sînt continua temelie a templului numit Teatru.

   PS: M-am bucurat enorm pentru nominalizările lui Bogdan Farcaș și Răzvan Vicoveanu. Îmi sînt prieteni. Ei doi sînt foarte buni prieteni. Premiul l-a luat Răzvan. Sînt convins că s-au bucurat amîndoi. Mai sînt Gale, Bogdane!

                                                   

PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro