Vorba poetului: pe unde trec ei, pământul se usucă… Oamenii ăștia care trăncănesc ore întregi, pe toate temele posibile, care se pricep la orice, care dau lecții din colțul buzelor, oamenii ăștia zic nu fac altceva decât să usuce leșia. Așa spunea bunica mea atunci când vedea pe cineva gata să se ascundă, gata să-și piardă urma.
Li se usucă limba la televizor de dimineața până seara târziu. Chiar și mochetele pe care le calcă, în costumele lor de firmă, prin sălile uriașe ale puterii se usucă și crapă. Se spune că sunt locuri și momente în care un om e atât de singur, încât poate vedea întreaga lume. Oamenii ăștia de carton nu văd nimic, nu simt nimic… Ei arată zbiciți, zvântați, deshidratați, li s-a uscat gura, le-a pierit vlaga, au pălit, s-au consumat, au calicit, au secat, și-au pierdut seva, s-au veștejit, s-au ofilit…
Sau ne-au cam ofilit pe noi? Altă vorbă, alt poet: seceră orz cu pricepere și-l usucă-ntr-o căldare… Sau un personaj celebru care constată cu amărăciune că nu prea mai am parale la mine, pentru că țara asta m-a uscat… Pe noi, desigur, pe ei nu!
Și să terminăm astăzi cu optimism de primăvară: boii trag supuși, gata de plecare/ necăjiții cărăuși merg pe lângă care… Smeriți, umili, preaplecați și, desigur, uscați… Și, da, sunt gata să suport un minut și să-l văd pe domnul Șerban Nicolae, senator împănat, cu morala în gură pe ecranul parlamentar…
Facebook
WhatsApp
TikTok
