TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Alte sugestii de campanie

Am scris cândva, tot aici la gazetă, un text pe care l-am numit O sugestie plină de sobrietate… Ziceam atunci, ca un devotat alegător, gata să ajut cu un sfat, ce-i drept cam mirositor, demnitarii țării mele, că aș fi vrut să merg în audiență la birourile parlamentarilor din orașul meu. Nu găseam acolo pe nimeni, cu atât mai puțin în vremurile pandemice de azi, așa că am trimis un mesaj cetățenesc pe această cale. 

 

Ce ziceți, nu v-ați putea inspira din ceea ce se numește „noua fobie a președintelui Turkmenistanului: ce hârtie folosesc locuitorii la toaletă”? Am citit că, mare iubitor al cultului personalității, președintele Turkmenistanului nu suportă ideea că poporul său s-ar putea șterge, după ce folosește toaleta, cu… fotografia sa. Ca urmare, polițiștii din Turkmenistan au primit ordin să inspecteze toaletele țării, publice și private. Sunt în căutare de dovezi: ziare, unde fotografiile președintelui Gurbangulî Berdîmuhamedov apar mereu pe prima pagină. La fiecare loc de strângere a gunoiului, există o persoană desemnată special pentru a inspecta resturile menajere și pentru a găsi eventuale fotografii mânjite ale președintelui, caz în care trebuie să stabilească din ce imobil provine gunoiul, din ce apartament, după care trebuie să raporteze la poliție. Cei care vor fi declarați vinovați că au „întinat” imaginea președintelui vor avea parte de un „avertisment”. Și potrivit site-ului Aleternativnnîi Novosti Turkmenistana, sunt mulți locuitori ce riscă astfel de avertismente, pentru că țara, deși bogată în petrol și gaze naturale, trece printr-o criză economică, iar populația se confruntă cu numeroase lipsuri. În schimb, de ziare – care propovăduiesc cuvântul președintelui – turkmenii nu duc lipsă, pentru că sunt abonați obligatoriu. Ca urmare, mulți turkmeni renunță să-și mai cumpere hârtie igienică și se servesc de ziare, acolo unde este glorificat șeful statului și unde este aproape imposibil să nu-i găsești tipărite fotografiile.

 

Iată un model numai bun de aplicat și la noi… Bine, ziare tipărite sunt mai rare, dar niște declarații pe propria răspundere tot s-ar găsi, pliante prin cutiile noastre poștale se adună zilnic, cam incomode, e hârtia lucioasă și prea colorată, totuși… De fapt, ar mai fi și alte sugestii Astfel, tot în țara pomenită mai sus, s-a ordonat tuturor posesorilor de mașini negre să le vopsească în alb, pentru că albul este culoarea preferată a marelui conducător, iar recent s-a interzis importul de costume de baie.  E simplu, faceți o comisie specială, chiar și în viitorul parlament, legiferați cu strădanie democratică, dar trebuie multă grijă cu redactarea proiectelor de lege, la guvern… Știți de ce, nu?

 

Cam așa scriam cu ceva timp în urmă, dar istoria continuă. Am citit zilele trecute că o statuie uriașă din aur a fost  ridicată în cinstea câinelui preferat al președintelui Turkmenistanului.

Este, cum vedeți, o statuie înaltă de șase metri, realizată din aur masiv și a fost „dezvelită” in capitala Asgabat, din Turkmenistan. Monumentul înfățișează un câine din rasa Alabay, preferată de președintele Gurbanguly Berdymukhamedov, la comanda căruia s-a și realizat statuia, după cum scrie BBC. Presa locală spune că statuia arată „mândria și încrederea” rasei, iar soclul statuii este înconjurat de ecrane care difuzează clipuri video în care apar câini Alabay. De altfel,  anul trecut, președintele  a dedicat chiar o carte rasei Alabay.

 

Aș mai zice, dar vă las să vă concentrați pe doctrinele partidelor noastre, pregătite de alegerile parlamentare, numai că vedeți cum procedați cu materialele de propagandă împărțite pe la porțile dumneavoastră… Zgârie…

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro