TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Aparatul administrativ local, bisericile și slujitorii lor, în anii de început ai veacului al XX-lea

Distribuie:

Funcţionarii statului în Târgoviştea începutului de secol XX nu erau schimbaţi o dată cu schimbarea guvernului: Spiridon Colan era, de pildă, administratorul finanţelor oraşului în 1905, aşa cum fusese şi în 1901, sub guvernare liberală şi la fel se întâmpla în cazul registratorului Petre Firulescu, sau al copistului Ghiţă Popescu. Sunt însă funcţionari care rămân pe funcţiile lor chiar mai mult de-atât, aşa cum era Niculae Diaconescu – comandantul-şef al pompierilor între anii 1877-1896 şi 1898-1905.

Primarul liberal Lazăr Petrescu era însă înlocuit în 1904 de Gheorghe Pârvulescu, eliberat din funcţie în 1907 în favoarea unui alt liberal, Vasile Dumitrescu, la rândul său schimbat în 1908 cu Petre Petrescu, în locul căruia, în 1911 ajungea conservatorul Gonzalv Ionescu.

Ajutorul de primar liberal Theodor Andronescu era înlocuit în 1905 de conservatorul Lazăr Lăzărescu dar revenea în 1910, la preluarea puterii de către liberali, pentru ca doar după un an să cedeze poziţia sa conservatorului Ioan Vrăbiescu.

Ultimul primar târgoviştean înainte de ocupaţia germană din vremea Primului Război Mondial este liberalul Vasile Petrescu, primul din vremea ocupaţiei germane este fostul ajutor de primar Andrei Georgescu, iar după pacea de la Bucureşti din mai 1918, la conducerea Comisiei Interimare ce se ocupa de administrarea oraşului ajunge Victor Emilian Kercea(fostul secretar). O dată cu revenirea la administraţia românească, Mihail Porojan este numit primar, la 19 dec.1918.

La 1 aprilie 1911 la Târgovişte lua fiinţă corul bisericesc al Mitropoliei, condus de Adrian Toma şi compus din basistul Ioan Schiteanu (ajutor al dirijorului), altiştii Constantin Iliescu, Alexandru Savu, Ioan Popa, Dumitru Mihai, Ilie Mihăescu şi Aurel Adrian şi tenorii Cezar Croveanu, Vasile Popescu, Ioan Bărbulescu şi Mihail Şerbănescu. Corul era completat de vocile soprane Silvia Adrian, Eliza Constantinescu, Zoe Ionescu, Grigore Constantinescu, Alexandrina Ionescu, Maria Biru, Gheorghe Ghiţă, Nicolae Apostol, Ioan Georgescu, Marin Predescu şi Nicolae Nicolaescu. Pentru plata diurnei membrilor acestui cor Primăria aloca lunar 150 de lei, dirijorul încasând 48 de lei, iar soliştii-între 3 şi 6 lei.

În aceeaşi perioadă, serviciul religios în oraş era oficiat de preoţii Ion Abramescu, la Biserica Lemnului, Ion Popescu, la Biserica Stolnicul, Ioan Constantinescu la Biserica Sf.Nicolae (Androneşti), Ioan Stănescu, la Biserica Oborul Vechi. Biserica Sf.Gheorghe îl avea ca preot paroh pe Manole Tomescu, iar la filiala acesteia-Biserica Sf.Dumitru slujea preotul Radu Popescu. Filialele parohiei Stelea, bisericile Sf.Vineri şi Târgului erau păstorite de preoţii Nicolae Gr.Aramă şi Ilie Aldescu, în vreme ce în parohia propriu-zisă slujea preotul econom Constantin Angelescu. La biserica de la Curtea Domnească era preot Telemac Manea.

Preoţii erau plătiţi din fondurile Primăriei, cu suma fixă lunară de 30 de lei.

RADU  ALEXANDRU  STATE  este  doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale  și ardelean de Târgoviște…

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro