Sfânta Parascheva ocroteşte femeile însărcinate! Iată ce trebuie să faci!

Sfânta Cuvioasă Parascheva,  cunoscută şi sub numele de Paraschiva este sărbătorită de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 14 octombrie.Moaştele sale au fost aduse la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi în 1641, de unde au fost mutate la Catedrala Mitropolitană din Iaşi în 1889. An de an, zeci de mii de credincioşi merg să se roage pentru sănătate şi pelerinajul începe cu câteva zile înainte de marea sărbătoare. Mulţi spun că atingând moaştele s-au vindecat, au scăpat de probleme şi au avut parte de linişte sufletească.

Sfânta Parascheva se roagă lui Dumnezeu  pentru femeile însărcinate.  Se spune în popor că viitoarele  mămici este bine să împartă din bucatele lor unor copii sărmani. Vor avea astfel parte de ocrotirea Sfintei la naștere, iar nașterea  va fi una ușoară, fără dureri. Tot astăzi  este interzis să calci, să coşi, să faci mâncare sau alte treburi în gospodărie dacă vrei să eviți durerile de cap și cele oculare. Este însă bine dacă împarţi must, vin şi pâine, dar trebuie evitate alimentele care au cruce, castraveţii şi nucile. În diferite zone ale ţării, bătrânii urmăresc semnele naturii în această zi pentru a vedea cum va fi vremea.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro