Arheologii Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” au găsit în urma săpăturilor efectuate pe locul unei biserici paraclis aflate la poalele Turnului Chindia, urme ale unui cimitir, dar și o monedă foarte veche. Săpăturile în zona bisericii paraclis din incinta curții, dar și în perimetrul Turnului Chindia au început în această vară. Ipotezele arheologilor sunt că cimitirul aparține fie nucleului reședinței domnești, fie unei biserici de oraș medieval. Moneda urmează a fi datata și recondiționată. Cercetările făcute în ultimii ani în aceste locuri dar și în alte șantiere ale județului au scos la iveală numeroase obiecte, unele expuse la Muzeului Evoluției Omului.
În vara anului 2013, cercetările au avut loc pentru prima dată în zona gospodărească a Palatului Domnesc, unde s-au descoperit un zid de la 1584 din timpul domnitorului Petru Cercel şi un corp de gardă pe latura nord-estică din vremea domnitorul Matei Basarab. De asemenea, săpăturile au scos la lumină, în august 2013, ziduri noi, o groapă cu var de la un cuptor de ars piatră şi un schelet decapitat de bărbat, arheologii bănuind că este vorba despre un curtean de rang înalt.