ortooxacell kiss2022.gif Flax

PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Umbre

Câteodată, fie și numai o umbră a gândului ne schimbă certitudinile în îndoieli. În liniștea nopților, avem răgazul să ne gândim mai mult și să ne reordonăm arhiva unor trăiri și convingeri. Nu putem fi mereu la înălțimea spirituală pe care am dori-o sau la care am crede că am ajuns, pentru că, reanalizând ce am fost, ce am făcut, ce ne-am așteptat să reușim suntem vizitați de umbra unui gând, nici măcar gândul deplin și, atunci, se strică echilibrul…

Alteori, aflați în etape ale vieții în care multe par a se fi așezat și împlinit, simțim umbra unor dureri pe care le-am avut în trecut și despre care credem că le-am vindecat și că le-am găsit un loc unde ne putem permite să le contemplăm mai detașat.

Descoperim, mâhniți, că acele dureri nu s-au vindecat deplin, ci doar s-au convertit în cicatrici care dor la atingere. Aflăm, mulți dintre noi, că avem ocazia să descoperim la alții și la noi umbre pierdute în depărtări senine, sub forma unor inexplicabile bucurii, a unor sentimente a căror amploare ne dă un motiv (cel puțin) să continuăm să sperăm, să luptăm, să ne dorim, să vrem să cunoaștem, să vrem să fim mai buni.

Dar ce bună este umbra și pentru cei ce poate că nu o merită, pentru că „nu au purtat greutatea și zăduful zilei”. Meritând sau nu umbra, avem nevoie de ea, pentru că puterile ne sunt limitate și ne este vital necesară umbra ocrotitoare a divinității.

Gândul nostru însoțește umbrele dragi ale vieții noastre, care uneori merg umăr lângă umăr cu noi, alteori stau la căpătâiul nostru și zâmbesc tăcut ori ne fac un semn din depărtări indescifrabile.

 

 

GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…

 

Distribuie:

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media