PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Glasuri în rugăciune, cuvinte din rugăciuni

   Starea de grație pe care ți-o dă atenția în timp ce asculți rugăciuni rostite de alții… Percep în vocile rugătorilor strigătul smerit, tânguirea, mila, recunoștința ca ofrandă, conștientizarea poziției omului în raport cu recunoașterea condiției sale de ființă care a greșit: „Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut” (Psalmul 50)

   Înainte de a începe citirea Psaltirii este o rugăciune al cărui înțeles pune cititorul în gardă:   „  …cunoscându-mi nepriceperea și căzând înaintea Ta, mă rog Ție și cer ajutor de la Tine: îndreptează mintea mea, Dumnezeule, și-mi întărește inima, să nu mă îngreunez de graiurile gurii, ci să mă veselesc de înțelegerea cuvintelor și să mă gândesc la lucrarea faptelor bune…”  Să mă înveselesc de înțelegerea cuvintelor, consider aceasta un lucru bun, de luminare a conștiinței. 

   Poate este puțin gândind fiecare la exigențele pe care le avem față de noi înșine, dar este o „luminare”. Sau tulburătorul sens al cererii din rugăciunile premergătoare Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos: „ …Cel ce știi neputința noastră, Care și porți greutatea neputinței noastre, păzește-mă și de potopul patimilor și fă-mă vrednic de această sfântă slujbă a Ta, ca nu cumva, în poftele mele cele spurcate, să pierd dulceața ei și să mă aflu fără de rușine și fără de frică înaintea Ta.”

   Poate cuvintele noastre, ale celor ce ne ducem viața fără mari strădanii pentru suflet și mai degrabă împlinind nevoile trupești, nu cuprind prea mult, să sperăm însă că strădania noastră va fi acceptată în locul faptelor bune. Unii sunt rugători adevărați, se roagă pentru noi fiind tăinuiți chiar în apropierea noastră, altora le curg lacrimi de pocăință mărturisindu-se, dar ce frumoase sunt glasurile care se ridică spre cer!

GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…